Între cele două extremităţi (Piaţa Victoriei şi Piaţa Naţiunilor), Calea Victoriei are 2700 de metri · vechiul ei nume este „Podul Mogoşoaiei” · este construită în 1692 de domnitorul Constantin Brâncoveanu care vrea să lege locuinţa sa de moşia Mogoşoaia · la început este podită cu bârne de lemn, de aici şi numele · în secolul al XIX-lea este artera principală a Bucureştiului · capătă numele de astăzi în 1878, după trecerea armatei române victorioase, venită din Războiul de Independenţă · cu timpul, pe Calea Victoriei se construiesc hoteluri, blocuri elegante, case cu etaj, cu multe magazine luxoase la parter.
Elena Costi (n. 1923) s-a născut, a copilărit, a locuit şi locuieşte şi astăzi în Bucureşti. Tatăl său a fost funcţionar în Ministerul de Finanţe, iar soţul avocat, doctor în Drept la Paris. Elena Costi a studiat patru ani la Belle Arte (1942-1946), aşa încât educaţia şi mediul în care a crescut i-au dezvoltat gustul pentru tot ce este frumos şi de calitate.
„[Magazinul lui] Dragomir Niculescu era pe Calea Victoriei unde a fost Romarta, chiar pe colţul ăla. Era un magazin numai cu bunătăţi! În vitrină avea un peşte mare, dar întotdeauna era proaspăt şi se vindea din el [câte o bucată] şi era cu gheaţă pe lângă el… Şi toate mezelurile fine le găseai acolo, caşcavaluri fine, brânzeturi – […] ăsta era pe Calea Victoriei, colţ cu strada Regală.
La Hotel Continental era un mare magazin foarte elegant, pe tot colţul, tot parterul, era Venus, drogherie de cea mai bună calitate, numai mărfuri franţuzeşti şi englezeşti! Când am început să mă fardez după ce am intrat la facultate de acolo mă duceam şi-mi cumpăram […] pudră, creme, ruj, şampon… Şamponul ştiţi cum era?… Nu exista ca acum, lichid, şi să-l pulverizezi. Erau nişte pacheţele ermetic închise, frumoase, aşa, din celofan, foarte frumos colorate şi înăuntru erau aşchiuţe de săpun, parcă era celuloid, dar ele erau săpun. Când le puneai în apă se dizolvau şi erau colorate, unele galbene, unele spre maro, altele spre albastru. Nu vă spun ce parfumate erau! Când te spălai pe cap cu un şampon din ăsta <Elida>, marca <Elida> – mi se pare că erau franţuzeşti – […] când te spălai cu un şampon, toată casa mirosea! Îl turnam în chiuvetă, aşa mă spălam eu la cap, îl turnam în chiuvetă, aveam păr lung…
Şi ce alte magazine erau pe Calea Victoriei?
Pe Calea Victoriei… era un magazin numai cu lucruri fine, poşete, mănuşi, covoare. Era un armean proprietarul şi se numea Djaburov, pe lângă intrarea la Teatrul Comedia, vizavi de Tănase, acuma nu ştiu cum îi mai spune. […] Pe urmă era un fotograf, Julietta, renumit, cu fotografii cu personalităţile Bucureştiului în vitrină…
[Apoi] era Capşa, pe colţ. M-am dus cu soţul meu, prima dată soţul meu m-a dus la Capşa. Eu eram o studentă mică, 20 de ani împlinisem, să zic. Şi când m-am văzut la Capşa am fost aşa de… am fost puţin emoţionată, vă spun…
Când intraţi vă aştepta un chelner sau…?
Sigur, îţi deschidea uşa… Un uşier era, în livrea, avea un costum special…
Şi după aceea vă repartiza la masă?
Nu, nu, nu, ne aşezam noi, deja era mai modern acuma, ne aşezam noi unde vroiam, soţul meu era mai obişnuit cu treburile astea, el venise de la Paris, dar cu ocazia asta am învăţat şi eu multe lucruri pe care [nu le ştiam], vă daţi seama, terminasem liceul de-abia. Şi mi-a plăcut că alături de el am învăţat multe lucruri pe care le-a învăţat şi el cât a fost la Paris.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2018]
