Noi focare de pestă porcină africană au fost confirmate astăzi prin analize de laborator în două localităţi din judeţul Timiş, Icloda şi Recaş. Directorul DSVS a Timiş, Flavius Nicoară, afirmă că este vorba despre 187 de animale bolnave, 77 într-o gospodările particulară şi 110 în două exploataţii aflate în clădirea fostului CAP Recaş. Porcii vor fi sacrificaţi, iar fermele dezinfectate. Încă de la primele suspiciuni, inspectorii sanitari-veterinari au impus măsuri pentru izolarea focarelor, iar astăzi autorităţile vor institui carantină în zona de protecţie, pe o surpafaţă de 10 kilometri în jurul localităţilor afectate. Ultimul focar de pestă porcină africană din judeţul Timiş fusese stins la mijlocul lunii aprilie – ne-a informat corespondenta noastră Alina Bujancă./eendrefy/sdm2
RRA – 30 iunie