„De multe ori când vom auzi primăvara pe străzile Bucureştiului strigând <lapte dulce!> şi vom vedea pe laptagiu îmbrăcat cu cămaşă de in, încins cu chimirul cu nasturi galbeni şi cu părul lung, fără a-l mai întreba putem fi siguri că e din comuna Doagele.” (Pantele Georgescu, Dicţionarul Geografic, Statistic, Economic şi Istoric al judeţului Teleorman, Bucuresci, 1897).
Mariana Drăgescu (n. 1912) a venit la Bucureşti în 1933 şi s-a înscris la Şcoala de pilotaj „Mircea Cantacuzino”, obţinând doi ani mai târziu brevetul de pilot. A fost angajată la Aeroclubul Regal unde a lucrat până la începerea războiului.
„De unde făceaţi cumpărăturile? Aprovizionarea de zi cu zi…
A, în afară de pieţe, eu ştiu… – încă nu veniseră părinţii mei în Bucureşti când eram eu, în ’34-’35, la mătuşa mea, aici pe Povernei – veneau olteni. Fiecare casă îşi avea olteanul ei, pentru că el îşi găsea clientul şi îţi aducea marfa şi zicea să-l plăteşti la sfârşitul săptămânii. Oltenii ăştia duceau o viaţă foarte dură, ei se sculau la 3 noaptea şi la 4 noaptea erau la Obor sau pe-atuncea era bariera Bucureştiului şi de acolo luau marfă proaspătă, se aprovizionau de la angrosişti şi veneau pe jos, cu cobiliţele în spate şi aduceau numai lucruri proaspete şi bune. Într-un coş erau legume, zarzavaturi, fructe, în altul mai era şi câte o pasăre sau peşte proaspăt aduceau. Marfa lor era extraordinar de bună şi de calitate!
Carne nu aduceau?
Carne nu, carnea se găsea la măcelării. Erau, de exemplu, mezelării celebre, cum era a lui Rocus, celebrul Rocus, era o minune de varietăţi acolo, de bunătăţi. Şi diverse alte [mezelării]…
Dar, cum era cu oltenii? Dumneavoastră făceaţi cu o zi înainte comandă sau ei veneau direct cu produsele?
Nu, ei veneau cu marfă, dar dacă probabil îi spunea persoana, cum îi spunea mătuşa mea, <Când o să aduci peşte [să-mi aduci şi mie]>… Ei aveau grijă să aibă în totdeauna de toate.
Şi se cumpăra toată sau rămâneau câteodată cu marfa nevândută?
Nu, nu rămâneau cu marfa nevândută. Oltenii… pe stradă mai strigau ei, aşa, ca să-i audă… probabil prin cartierele astea mai… Umblau uneori şi vânzători de iaurt, prin case. Fiecare casă îşi avea omul ei care aducea iaurt în nişte oale de pământ mari, smălţuite, mari. Şi dacă vroiai, luai o farfurie de iaurt, îţi punea câte porţii vrei acolo. Altfel, iaurtul, în vasele speciale de iaurt puteai [să le iei] de la iaurgerie…
Cei care veneau cu iaurt erau tot olteni?
Nu, erau nişte bătrâni sau nişte oameni care-şi aveau casele lor… îl făceau acasă şi veneau la câţiva dintre [noi]… aveau câţiva clienţi.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2000]
