Lansarea președinției germane a UE, crizele cu care se confruntă SUA și referendumul din Rusia se numără printre principalele subiectele dezbătute azi de presa internațională.
Germania a preluat la 1 iulie președinția Consiliului UE, astfel că, „la apusul carierei sale politice, Angela Merkel preia din nou rolul de lider la președinția semestrului european”, scrie Euronews. „La președinția din 2007 Merkel a contribuit în mod determinant la negocierea Tratatului de la Lisabona. De această dată însă, misiunea ei este de a evita prăbușirea economică a UE.” „Experiența ei este unică” în ce privește capacitatea de compromis politic și gestionarea instrumentelor financiare necesare redresării, iar în Franța ea are un partener de nădejde, consideră Euronews. Cotidianul german Frankfurter Rundschau amintește că Germania nu preia doar preşedinţia UE, ci şi pe cea a Consiliului de Securitate al ONU, dar se arată ceva mai circumspect în privința a trei probleme cruciale: clima, digitalizarea și politica externă. „În privinţa climei Germania insistă mereu asupra presupusei contradicţii dintre reînnoire ecologică şi bunăstare economică. La digitalizare se află oricum în zona de mijloc.” Cât despre rolul UE în lume, ziarul german relevă „un adevăr amar: Europa nu are aliaţi. Nu se poate alia decât cu ea însăşi. Şi tocmai aici se află tăria ei, sau ar putea fi, dacă identificăm clipa istorică şi profităm de ea”. Mult mai optimistă e publicația portugheză Diário de Notícias, al cărei editorial se intitulează „Europa – șase luni în mâinile lui Merkel, adică pe mâini bune”. Pentru a se recupera după criza pandemiei, „Germania are nevoie ca Europa să se recupereze și numai acest fapt explică o mare parte din sprijinul cancelarului pentru țările din sud, față de așa-numitele ţări frugale. Succesul lui Merkel va fi fără îndoială succesul Germaniei și al ei înseşi, ceea ce îi va permite să iasă din scenă în stil mare”. Din Italia, Corriere Della Sera vorbește despre „Ultima vară la putere a lui Merkel: transformarea cancelarului prudent”. Cancelarul e chemat să conducă UE în cursul „celei mai grave crize” din istoria ei, „o provocare fără precedent dincolo de care Europa poate să se ridice sau să cadă”. „Pandemia a regenerat-o pe Angela Merkel. Ea a înțeles înaintea altora amenințarea existențială pentru Europa și, prin urmare, pentru Germania”, apreciază ziarul italian. Și ziarul turc Milliyet consideră că urmează „o nouă perioadă în UE”, una a influenței germane: „Faptul că la conducerea unor instituţii UE se află cetățeni germani, preşedinta Comisiei Europene Ursula Von der Leyen şi responsabila cu comerţul a Comisiei Sabine Weyand, este indiciul influenţei guvernului de la Berlin asupra instituţiilor UE.”
Dincolo de ocean, SUA nu se află într-o situație mai puțin ingrată. În The New York Times economistul Paul Krugman abordează o problemă gravă prezentă de altfel la nivel mondial – inegalitatea veniturilor, care duce la inegalitate politică. Cu alte cuvinte, „americanii poate sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alții”. Mecanismele corupției sunt binecunoscute: sponsorizări electorale, sinecuri profitabile în entități private pentru politicieni, publicitate pentru presă. Totuși, remarcă Krugman, America nu e o oligarhie în care bogații obțin întotdeauna ceea ce vor, dar „e mai puțin o democrație și mai mult o oligarhie decât ne place nouă să credem”. Anthony Fauci, virusologul responsabil de lupta cu pandemia în SUA, s-a declarat „foarte îngrijorat” pentru că „avem peste 40.000 de cazuri noi pe zi. Nu m-ar mira dacă am ajunge la 100.000 pe zi”, citat de ziarul italian La Repubblica. Un semnal de alarmă care nu ajută, fix „în ziua în care SUA au fost excluse din lista țărilor ai căror cetățeni pot intra din nou în Europa. O palmă arzătoare pentru Donald Trump, care crede că Europa a vrut să se răzbune” pentru decizia sa similară. ”Și se gândește deja la represalii, fie replicând cu aceeași monedă, fie declanșând un noi război al taxelor cu repercusiuni incalculabile într-o perioadă de criză fără precedent”, apreciază La Repubblica. În capitala americană, The Washington Post scrie că președintele Trump a fost informat în scris încă din februarie că Rusia acorda recompense aliaților talibanilor pentru uciderea de soldați americani. „Patru luni au trecut și Trump nu a condamnat public guvernul rus”, ci mai degrabă l-a „răsplătit pe Putin”, invitându-l în mai pe președintele rus la o importantă conferință a liderilor mondiali. „După care Trump s-a apucat să atace pe Twitter «inamicul real»: The New York Times.” Și cum recompensele îi vizau și pe aliații SUA din Afganistan, „Trump s-a dat din nou peste cap pentru a-i face pe plac amicului său de la Moscova, în vreme ce ne înjunghia aliații pe la spate”. Și dacă statele mai trec cu vederea, opinia publică nu iartă. În 2019 doar 13% din germani mai aveau încredere în politica externă a președintelui american, față de 93% în 2009, când președinte era Barack Obama. Mai grav, în 2020 s-a ajuns ca numai 39% din germani să vadă favorabil SUA. Or guvernele aliate nu-și pot permite să ignore prea mult timp opinia publică, și atunci, „dacă Trump va fi reales, aliații vor ajunge la un punct de ruptură. Iar Putin va fi obținut ceea ce mereu și-a dorit: nu «America Întâi», ci «America Izolată»”, conchide The Washington Post. O analiză la fel de sumbră publică și cotidianul britanic Financial Times, care titrează că „SUA s-au împotmolit în cea mai rea dintre lumi”, întrucât „țara nu mai e unica superputere, dar e judecată ca și cum ar fi”. Traumele interne din SUA (gestiunea slabă a pandemiei, șomajul, rasismul, rata omuciderilor) expun țara criticilor întregii lumi. Europenii au ieșit în stradă pentru George Floyd, dar nu și pentru uiguri sau Hong Kong. America e criticată de toată presa internațională pe tema pandemiei, dar Regatul Unit, cu un răspuns la fel slab, nu suscită nici de departe la fel de mult interes. „Puterea ei externă și coeziunea ei internă sunt evident în declin, dar fascinația pe care o exercită asupra restului umanității nu. Și cu cât mai exigentă inspecția, cu atât mai multe defectele descoperite și cu atât mai mult e compromisă capacitatea Americii de a influența lumea. Întregul proces e vicios de circular.” În antiteză, potențialul enorm și „ascensiunea discretă” a Chinei, fără a face deocamdată obiectul obsesiei planetare, îi conferă un avantaj considerabil: mai multă libertate față de interferențele externe. Concluzia cotidianului britanic? „Lumea lasă în urmă hegemonia americană. Dar nu lasă în urmă spectacolul american.”
În Rusia, cealaltă superputere decăzută mai demult, „un nou început, mai asemănător cu Putin”, scrie EUobserver, referindu-se la referendumul pentru modificarea constituției. „Aşa-numitul vot «Rusia toată» care se încheie miercuri şi propune peste 200 de amendamente la constituţie, a fost marcat de fraude electorale sistematice, mobilizare masivă a resurselor administrative, promisiuni populiste sau exploatarea memoriei istorice. Toate acestea i-ar permite lui Putin să candideze din nou la preşedinţie în 2024, respectiv 2030.” Regimul rus mai propune măsuri sociale, consacrarea valorilor conservatoare şi promovarea „patriotismului” sau concentrarea în continuare a puterii în mâinile preşedintelui. „Poate că prevederea cu cele mai ample efecte este noul Articol 79, care sugerează că instanţele ruseşti ar putea ignora de facto hotărârile CEDO din care Rusia face parte.” EUobserver crede totuși că aici „nu e sfârşitul poveştii: în ultimii doi ani, a avut loc o vizibilă activare şi mobilizare a societăţii civile ruse. Aceste grupuri se reunesc acum şi pătrund în viaţa publică. În anii care vor urma, legitimitatea conducerii şi aranjamentului constituţional din Rusia vor fi continuu contestate pe plan internaţional şi intern”. Publicația braziliană Folha Online vorbește în editorialul său despre un „proiect de țar” al lui Putin. „Îmbunătățirea condițiilor de trai din Rusia nu poate fi negată, dar modernizarea economiei e încă sub aşteptări. Sub Putin, țara şi-a recuperat musculatura geopolitică și militară. Dar există o latură întunecată. Rusia nu e o dictatură, dar nici o democrație după tipar occidental. Președintele adaugă pantomime democratice la fiecare manevră iliberală. Opoziția există, dar nu e viabilă la urne, având în vedere fosilizarea cadrului politic.” Prin urmare, „măsura va trece cu ușurință”, dar „și mobilizarea tot mai mare a tinerilor nemulțumiți de țară sugerează că vechea rețetă va fi pusă la încercare mai încolo”, apreciază Folha. În privința succesului referendumului asigură deja două agenții rusești. Astfel, Tass transmite că prezența la urne trecuse miercuri seară de 62%, iar Ria Novosti a anunțat că s-au prelucrat deja 10% din procesele verbale și amendamentele constituționale au fost aprobate de 70,81% din alegători, împotrivă votând 28,17%.
(Andrei Suba, RADOR)
