VINERI, 3 IULIE 2020
EVENIMENTE INTERNE
– Guvern
* Programul premierului Ludovic Orban:
- ora 9:00 – Întâlnire de lucru cu miniștri și șefi de instituții cu atribuții de control în contextul crizei COVID-19 – la Palatul Victoria
- ora 11:00 – Participarea premierului Ludovic Orban la Gala Teleșcoala, alături de vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Educației, Monica Anisie – în Grădina Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Bd. Mărăști nr. 59
– Ministere
* Conferinţa virtuală de lansare, organizată de Ambasada Germaniei în România, cu ocazia preluării de către Germania în luna iulie a Preşedinţiei Consiliului UE pentru următoarele 6 luni, sub motto-ul „Împreună pentru redresarea Europei” – ora 10:00. La conferinţa de presă participă ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt, şi Cristian Buchiu, şef interimar al Reprezentanţei Comisiei Europene în România
– Administraţie
* Primăria Sectorului 6 inaugurează primul amfiteatru construit în aer liber, în incinta Şcolii Gimnaziale ‘Regina Maria’; participă primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, şi directorul Teatrului „Masca”, Mihai Mălaimare – ora 9:30, Str. Apusului nr. 71-73
– Economic
* Oficiul Național al Registrului Comerțului despre dizolvările de firme în primele 5 luni din 2020
– Învățământ, Cercetare
* Timişoara: Conferinţă de presă dedicată premierii elevilor timişeni care au obţinut nota generală 10 la examenul de Bacalaureat 2020, organizată de Universitatea de Vest din Timişoara în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş – ora 11:00, în spaţiul deschis din lateralul intrării principale UVT, Str. V.Pârvan nr. 4, în cadrul scuarului cu statuie
– Cultură
* Concert susţinut de pianistul Horia Mihail cu un repertoriu marcând aniversarea „Beethoven 250”, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Turneului „Pianul Călător”, desfășurată în perioada 24 iunie – 5 iulie, în mai multe orașe din țară – ora 19:00, Grădina cu Filme – Cinema & More (CREART). Coproducători: TVR 3, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Parteneri culturali şi organizatori locali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Primăria Municipiului Bucureşti, Creart, Grădina cu Filme – Cinema & More, Filarmonica din Sibiu, Municipiul Alba Iulia, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Primăria Municipiului Deva, „Colegiul Naţional Decebal” din Deva, Casa Avramide, Teatrul „Jean Bart” din Tulcea, Primăria din Tulcea, Consiliul Judeţean Tulcea, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, Primăria Caracal, Asociaţia Fii şi Prietenii Caracalului. Evenimentul poate fi urmărit pe pagina https://www.facebook.com/pianulcalatorhoriamihail și pe https://www.youtube.com/watch?v=Gm6djI80I9A
* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează noua expoziţie tematică de la Palatul Suţu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2), sub genericul „Bucureştiul medieval al familiei Mavrocordat”. Noua expoziție de la Palatul Suțu poate fi vizitată începând cu această dată, de miercuri până duminică (inclusiv), între orele 10:00 – 18:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” dedică săptămâna 29 iunie – 5 iulie actorului Octavian Cotescu, în perioada menţionată fiind postate pe pagina oficială de Facebook fotografii şi cronici ale spectacolelor în care a jucat Octavian Cotescu, actor al Teatrului „Bulandra” timp de trei decenii. Astfel, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” continuă difuzarea spectacolelor online, pe pagina oficială de Facebook şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro, prin transmiterea „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, regia Sanda Manu (1977), unul dintre spectacolele de succes în care a jucat Octavian Cotescu şi care face parte din Arhiva de Aur a Societăţii Române de Televiziune – ora 19:00
* Carei: Direcția de Cultură, Centrul Cultural Carei și Centrul de promovare a turismului Cultural organizează un spectacol inedit, susținut de două formații de suflători din Satu Mare – ora 18:00, în aer liber, în Parcul dendrologic din Carei, la intrarea în Castel. Vor concerta: Cvartetul de suflători Philharmonic Brass Satu Mare format din Pitic Claudiu – corn, Saveschi Ciprian – trompetă, Lăpteanu Viorel – trompetă, Gheorghiță Radion – trombon. În program: Piese din repertoriul compozitorilor preclasici Purcell, Händel, Anonymous, Telemann și compoziții tradițional-americane. Trio-ul de clarinet al Filarmonicii de Stat ”Dinu Lipatti” Satu Mare format din Incze Róbert, Nagy Krisztina și Lukács Zsolt În program: Ludwig van Beethoven: Trio pentru clarinet, Op. 87, Peter Gunn Theme – From Blues Brothers – Rawhide
* Craiova: Casa de Cultură „Traian Demetrescu” îi invită pe iubitorii de film să participe, în limita locurilor disponibile, în fiecare vineri şi sâmbătă, de la ora 21:00, la proiecţiile de film în aer liber organizate în Piaţa „Fraţii Buzeşti” din Craiova
* Galaţi: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi transmite pe YouTube şi pe Facebook un interviu cu Delia Gheorghe, sufleor al Teatrului Dramatic – ora 19:00
* Galați: Curtea interioară a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați va găzdui, de la ora 18:00, lansarea celui de-al treilea volum de versuri semnat de Vlad Vasiliu, intitulat „Apus… Răsărit…?”, apărut recent la Editura Axis Libri a Bibliotecii Județene „V. A. Urechia” Galați – partener al evenimentului. Moderatorul evenimentului de lansare a volumului va fi Cătălin Negoiță, iar printre invitați speciali se numără: Adi Secară și Violeta Ionescu. Vor recita versuri semnate de autor actrițele Svetlana Friptu, Mihaela Lecca-Gorea și Violeta Teașcă. Evenimentul va include și un mini-recital de poezie susținut de Vlad Vasiliu, împreună cu Săndel Spînu (chitară și voce)
* Satu Mare: Trupa „Mihai Raicu” a Teatrului de Nord prezintă un program de vară în aer liber, cu spectacole pentru copii și comedii perfect adaptate spațiilor în care se joacă (2 – 12 iul.).
* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă de la ora 10:00 și 18:00, premiera spectacolului „Cenuşăreasa. Doar o poveste?”, în regia Avei Labadi Megyes – în aer liber, în curtea interioară a teatrului, cu respectarea regulilor de distanţare socială şi de prevenire a răspândirii noului tip de coronavirus
* Sibiu: A doua ediție a Turneului naţional „Orgile României” are loc între 2 şi 9 iulie, cu doi tineri organişti, Vlad Vişenescu şi Eduard Iosif Antal, care vor cânta muzica liturgică specifică orgii. În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Coproducători: TVR 3, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional.
– Sport
* Cluj-Napoca: Turneul feminin amical de tenis Winners Open, în perioada 2-5 iulie, la care participă jucătoarele românce, Irina Begu, Jaqueline Cristian, Irina Bara, Gabriela Ruse, Georgia Crăciun şi Miriam Bulgaru. Câştigătoarea va pleca acasă cu 10.000 de dolari şi va avea şansa să joace duminică, 5 iulie, (ora 16:30), un meci amical de dublu mixt cu Simona Halep, Horia Tecău şi Marius Copil. Programul zilei:
- ora 15:00 – la baza sportivă Winners Sports Club
* Programul meciurilor din etapele 6 (Play-off) și 8 (Play-out) ale Ligii 1 de fotbal:
- Mediaș: Gaz Metan Mediaș – Universitatea Craiova – ora 20:00
* Turnu Măgurele: Se dispută meciul dintre Turris Oltul Turnu Măgurele şi FC Argeş din prima etapă a play-off-ului de promovare în Liga I de fotbal – ora 17:00, Stadion Municipal
– Diverse
* Asociaţia Urban organizează în perioada 3 – 5 iulie, Târgul “Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)!” – ora 10:00, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român. Intrarea este din Str. Monetăriei și ieșirea pe Bd. Mihalache. Fructe și legume de sezon, miere, polen sau păstură, dulcețuri și zacuști, limonadă, sirop de cătină, brânzeturi, gogoși și scovergi, sau înghețată sunt doar câteva dintre bunătățile pe care le puteţi degusta şi târgui. Se vor pregăti mâncăruri la fața locului, după rețete autohtone: sarmale cu mămăligă și ardei, mămăliguță ardelenească, pui cu legume, pastrami de berbecuț la ceaun în sos de vin, frigărui, cârnăciori. În curtea interioară, negustorii și colecționarii vă așteaptă într-o lume aparte, cu obiecte vechi (cufere, mobilier țărănesc, ceramică veche țărănească, unelte gospodărești, roți de car, ii și fote, covoare și diverse țesături țărănesti din diverse zone etnografice, tablouri, bijuterii, cărți, numismatică, porțelanuri, cărți poştale, patefoane și multe altele
* După 14 ani de prezenţă continuă în spaţiul public, anul acesta evenimentul-manifest Street Delivery nu va putea aduna mii de oameni pe stradă, ci va genera proiecte-insulă în weekendul 3 – 5 iulie, răspândite în tot oraşul, sub umbrela unei teme comune: „ReSoluţii”. Evenimentul invită la poveşti din izolare şi rezoluţii de după, sub formă de jurnale, intervenţii în oraşe, exprimări artistice, campanii sociale şi proiecte comunitare care să redefinească spaţiile comune şi să readucă la viaţă cartierele. Street Delivery Bucureşti este un eveniment organizat de Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România, proiect strategic OAR finanţat prin #TimbrulDeArhitectură. În acest an, Street Delivery va avea loc în 10 oraşe din țară: Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Baia Mare, Bacău, Craiova, Sibiu, Oradea, Chişinău
* Bârlad: Începând cu luna iulie, Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad va fi deschis pentru public. Odată cu inaugurarea celui mai mare telescop pentru observaţii solare destinat publicului din România, Observatorul Astronomic va fi deschis şi pe timp de zi. Pentru început programul va fi în fiecare sâmbătă dimineaţa, între orele 10:00 – 12:00, la sediul instituţiei din Str. Republicii nr. 235. De asemenea, programul de vizitare pe timp de noapte la Observatorul Astronomic este în fiecare vineri seara. În luna iulie, intervalul orar va fi între orele 21:00 – 23:00
* Bistriţa: Târgul breslelor moderne, organizat în centrul istoric al municipiului Bistriţa de Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud” (3 – 5 iul.)
* Foşcani: Zilele Municipiului Focşani (3 – 11 iul.). „Descoperă Focşaniul”, este turul ghidat cu principalele atracţii turistice ale Municipiului Focşani pentru grupuri limitate la 20 persoane/grup şi respectarea măsurilor legale, în perioada 3 – 5 iulie – ora 11:00. Organizator Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Focşani
* Oradea: Aquaparkul Nymphaea, cel mai modern parc acvatic din vestul ţării, se redeschide începând cu această dată, după aproape patru luni de la anunţarea suspendării activităţii, dar, într-o primă etapă, doar în zona exterioară a complexului de agrement. Vizitatorii Aquaparkului vor avea acces la cele şapte bazine, cele şase tobogane exterioare și la şezlonguri şi vor putea să-şi achiziţioneze mâncare gătită de la corpurile de alimentaţie publică din exterior
- S-a întâmplat într-o zi de 3 iulie
* Se împlinesc 170 de ani (1850) de când a apărut, cu întreruperi (până la 30.XII.1858), la Iaşi, de două ori pe săptămână, ziarul „Zimbrul”, sub conducerea lui D. Gusti, Th. Codrescu şi V. A. Urechia. Publicaţia îmbina informaţia şi comentariul politic cu literatura. Din noiembrie 1858, a apărut cu titlul „Zimbrul şi vulturul”
* Cu 157 de ani în urmă (1863) şi-a deschis lucrările, la Sibiu, Dieta Transilvaniei (până la 17/29.X.1864). Era pentru prima dată când românii erau majoritari în Legislativul provinciei. Dieta a votat Legea privind „egala îndreptăţire a naţiunii române” cu celelalte naţiuni transilvane şi Legea privind întrebuinţarea limbii române ca limbă oficială, alături de maghiară şi germană, în administraţie şi justiţie (3/15)
* Acum 156 de ani (1864) domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulga „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” (pe temeiul plebiscitului din 23-26 mai 1864, prin care românii se pronunţaseră asupra unei Constituţii „sui generis”, numită atunci statut). Statutul nominaliza două corpuri legiuitoare: Camera cea de Obşte (Camera Deputaţilor de astăzi) şi confirma înfiinţarea Corpului Ponderator (redenumit, ulterior, Senat, ca a doua Cameră a Parlamentului). Astfel se instituia sistemul parlamentar bicameral în România (prima sesiune a Senatului a avut loc pe 6 decembrie 1864) (3/15)
* Acum 154 de ani (1866) a avut loc Bătălia de la Königgrätz, care a dus la slăbirea Imperiului Austriac. Numită şi Bătălia de la Sadova, aceasta s-a desfăşurat între forţele armate ale Prusiei şi cele ale Imperiului Austriac, în cadrul războiului pruso-austriac (cunoscut şi ca Războiul germano-german şi Războiul fratricid). Bătălia a avut loc la Königgrätz, pe teritoriul de astăzi al Cehiei. Înfrângerea Austriei a dus la slăbirea imperiului şi a determinat casa de Habsburg să opteze dualismul austro-ungar, care a fost realizat un an mai târziu, în 1867
* Acum 92 de ani (1928) inventatorul britanic John Logie Baird (1888-1946) a enunţat, pentru prima dată, principiul televiziunii în culori: imaginea era descompusă cu ajutorul unor filtre speciale în trei culori fundamentale – roşu, albastru şi verde – fiecare din ele transmise separat, imaginea iniţială fiind reconstituită la recepţie (prima transmisiune în culori va avea loc în 1929)
* Se împlinesc 30 de ani (1990) de când Adunarea Generală a Academiei Române a hotărât reîncadrarea ca membri a tuturor celor cărora li se retrăsese această calitate în 1948 de către comunişti, precum şi considerarea ca membri a tuturor academicienilor care au părăsit România între anii 1948 şi 1989. Au fost aleşi post-mortem membri ai Academiei: Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Mircea Florian, Constantin Noica, Nichita Stănescu, Marin Preda şi Ioan Moraru
* Cu 28 de ani în urmă (1992) Hunedoara a devenit primul judeţ al României primit ca membru în Ansamblul Regiunilor Europei (ARE), forum pentru cooperare interregională și rețea de influență politică a regiunilor în cadrul instituțiilor europene și a Consiliului Europei, fondat în 1985
* Acum 7 ani (2013) preşedintele islamist egiptean, Mohamed Morsi, a fost înlăturat de la putere de armată. NOTA 1: La 30 iunie 2012, Morsi a fost învestit în funcţie, devenind al cincilea preşedinte (primul ales democratic) din istoria Egiptului. El i-a succedat lui Hosni Mubarak, care a lăsat funcţia de preşedinte al Egiptului vacantă după ce a fost forţat să demisioneze la 11 februarie 2011. NOTA 2: Un tribunal egiptean l-a condamnat în iunie 2015 pe fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi, destituit în 2013 de armată, la închisoare pe viaţă pentru spionaj în favoarea mişcării palestiniene Hamas, organizaţiei libaneze Hezbollah şi Iranului. NOTA 3: Un tribunal egiptean l-a condamnat, pe data de 18 iunie 2016, la închisoare pe viață pe fostul președinte islamist Mohamed Morsi, judecat într-un caz de spionaj în favoarea Qatarului
Aniversări – Comemorări
– Sf. Toma, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2020)
– 1759: S-a născut Petrus Sigerus (sau Peter Sigerus), farmacist şi botanist sas din Transilvania, considerat a fi întemeietorul botanicii farmaceutice din Transilvania (m. 1831)
– 1866, 3/15: A murit publicistul Ambrosiu Dimitrovici (Dimitrovitza); a desfăşurat o bogată activitate ca membru şi secretar al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (n. 1838)
– 1887: A murit Carol Popp de Szathmary, pictor, grafician şi fotograf, considerat primul fotograf de artă român (a realizat primele fotografii-document ale Bucureştiului din vremea sa); a fost pictorul Curţii regale în timpul lui Carol I; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români (n. 1812). NOTĂ: Alte surse dau moartea la 3 iunie 1887 (www.szathmari.ro şi www.enciclopediaromaniei.ro) sau la 14 martie 1887
– 1893: S-a născut poetul Luca I. Caragiale, fiul mai mic al lui I. L. Caragiale; a fost editat abia în 1972 (la 51 de ani de la timpuria sa moarte), de Barbu Cioculescu, într-un volum purtând titlul ultimelor sale scrieri, „Jocul oglinzilor” (m. 1921)
– 1893: S-a născut botanistul (fitocenolog) Gheorghe Bujorean; unul dintre fondatorii ecologiei experimentale româneşti (m. 1971)
– 1914: S-a născut fizicianul Florin Ciorăscu; cercetări în domeniile radioelectronicii, fizicii atomice şi nucleare; între anii 1967 şi 1977 a condus, în calitate de redactor-şef, revista „Ştiinţă şi tehnică”; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1977)
– 1920: S-a născut scriitorul Paul-Mihu Sadoveanu (fiul mezin al lui Mihail Sadoveanu); autor al unei singure opere, neîmplinite, „Ca floarea câmpului…” (apărută postum, în 1944), vădind un remarcabil instinct al naraţiunii confesive (m. 1944, pe front) – 100 de an
– 1929: S-a născut actorul Petrică Popa; a jucat pe scena Teatrului Nottara mai bine de 50 de ani (m. 2013)
– 1932: S-a născut actriţa de teatru şi film Coca Andronescu (m. 1998)
– 1933: S-a născut actorul George Oancea, un profesionist al lecturii la microfon (colaborator statornic al Radiodifuziunii şi Televiziunii Române) (m. 1996). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1936
– 1936: S-a născut tenorul Cornel Rusu
– 1948: S-a născut sculptorul și profesorul Dumitru Şerban
– 1948: S-a născut Mihai Tatulici, jurnalist, scriitor; realizator de emisiuni de televiziune (din 1979)
– 1950: S-a născut cântăreaţa de muzică populară și profesoara Elena Ionescu Cojocaru, una dintre cele mai apreciate din Dobrogea (m. 2018) – 70 de ani
– 1950: S-a născut poeta Ioana Dinulescu; redactor și realizator de programe culturale la Radio „Oltenia” Craiova (m. 2019) – 70 de ani
– 1952: S-a născut compozitorul, muzicologul şi profesorul Horia Şurianu; din 1983 trăieşte în Franţa
– 1972: A murit pictorul Dumitru Ghiaţă (n. 1888)
– 1973: A murit Vasile Popovici, dirijor de cor, compozitor şi profesor (n. 1900)
– 1976: A murit Alexandru Bistriţianu, istoric literar şi folclorist; a evidenţiat în studiile sale contribuţia unor importanţi scriitori români la valorificarea folclorului (n. 1911)
– 1987: A murit actorul de teatru Val Săndulescu; apariţii episodice în filme (n. 1920)
– 2002: A murit Irina Nicolau, specialist în etnologie, istorie orală şi muzeologie, doctor în filologie–folclor; co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român (n. 1946)
– 2012: A murit Valeria Mariana Stoica, fost deputat în legislatura 1996-2000, ales în judeţul Iaşi pe listele partidului USD-PD; fost ambasador al României în Israel vreme de opt ani (n. 1945)
– 2013: A murit Radu Vasile, om politic şi istoric, prim ministru al României între aprilie 1998 şi decembrie 1999, din partea PNŢCD; senator din partea Partidului Democrat (1992-2004) (n. 1942)
– 2015: A murit Mariana Ionescu, poetă, prozatoare şi critic literar (m. 1947) – 5 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Strasbourg: Comisarul pentru drepturile omului din cadrul CoE, Dunja Mijatović, va vorbi în cadrul unui webinar al Ombudsmanului belgian (regiunea valonă) pentru drepturile copilului despre repatrierea copiilor combatanților străini din Siria
– SUA: Preşedintele american, Donald Trump, asistă la jocurile de artificii organizate la Muntele Rushmore, cu prilejul Zilei Independenţei a SUA
– Madrid: Ministrul spaniol al economiei, Nadia Calvino participă la un forum economic printr-o videoconferinţă
– Geneva: Cea de-a 44-a sesiune a Consiliului Drepturilor Omului al ONU (3 – 21 iul.)
– Berlin: Deputații din Bundestag votează asupra introducerii unei pensii minime în Germania
– Turcia: Verdict al Curţii Supreme pe tema statutului Hagiei Sofia din Istanbul
– Istanbul: Judecarea a 20 de persoane în absență, pentru uciderea jurnalistului saudit Khashoggi
– Paris: Grupul Laurent-Perrier – Publicarea rezultatelor anuale financiare 2019-2020
– Aeroport Roissy, Franța: Conducerea Companiei Air France își prezintă proiectul de angajare în cadrul Comitetui social și economic extraordinar central (CSEC)
– Mers-El-Kébir, Algeria: Sunt marcați 80 de ani de la atacul britanic asupra flotei franceze, la scurt timp după semnarea armistițiului franco-german
– Los Angeles: Lansarea pe canalul Disney+ a comediei muzicale „Hamilton” de pe Broadway
Aniversări – Comemorări
– Sărbătoarea Naţională a Republicii Belarus (dată hotărâtă prin referendumul din 24.XI.1996); Ziua Independenței – aniversarea eliberării de sub ocupaţia hitleristă (1944)
– 1738: S-a născut pictorul american John Singleton Copley, considerat cel mai bun pictor al Americii coloniale (autor de portrete şi scene istorice) (m. 1815)
– 1854: S-a născut compozitorul, folcloristul, publicistul și profesorul ceh Leos Janáček (m. 1928)
– 1879: S-a născut lingvistul polonez Alfred Korzybski, stabilit (în 1940) în SUA; în lucrarea „Introducere în sistemele nonaristotelice şi semantica generală” (1938) a iniţiat o „semantică generală” potrivit căreia semnificatul unei expresii verbale ar corespunde reacţiei pe care acesta o induce în sistemul nervos (m. 1950)
– 1904: A murit Theodor Herzl, scriitor, jurnalist şi om politic austro-ungar evreu, considerat fondatorul sionismului modern (preconizând întemeierea unui stat evreiesc în Palestina) (n. 1860)
– 1930: S-a născut dirijorul austriac de origine germană german Carlos Kleiber (m. 2004) – 90 de ani
– 1935: A murit André Citroën, industriaş şi inginer francez, cunoscut constructor de automobile; s-a remarcat şi în alte domenii, cum ar fi marketingul sau publicitatea (n. 1878) – 85 de ani
– 1939: S-a născut mezzosoprana germană Brigitte Fassbaender
– 1940: S-a născut (la Smilowitz, azi în Republica Cehă) Jerzy Buzek, om politic polonez; prim-ministru al Poloniei între 1997 și 2001; între 14 iulie 2009 – 17 ianuarie 2012 a deținut funcția de președinte al Parlamentului European (PE), fiind primul european din fostele țări comuniste care a deținut această funcţie – 80 de ani
– 1940: S-a născut cântăreaţa americană de muzică soul Fontella Bass, devenită celebră graţie piesei „Rescue Me” din 1965 (m. 2012) – 80 de ani
– 1969: A murit Brian Jones (Lewis Brian Hopkin Jones), muzician, compozitor și producător englez; membru fondator al trupei The Rolling Stones (n. 1942)
– 1971: A murit Jim Morrison (James Douglas Morrison), cântăreț, compozitor și textier american, solistul trupei „The Doors” (n. 1943)
– 1973: A murit dirijorul ceh Karel Ančerl (n. 1908)
– 1996: A murit arhitectul francez Bernard Zehrfuss, autor, printre altele, al sediului UNESCO din Paris (n. 1911)
– 2015: A murit istoricul şi omul politic ungar György Szabad; a supravieţuit Holocaustului, a jucat un rol-cheie în negocierile din 1989-1990 care au dus la sfârşitul regimului comunist în Ungaria şi a devenit preşedinte al primului parlament postcomunist din Ungaria, între anii 1990 şi 1994 (n. 1924) – 5 ani
– 2016: A murit actriţa americană Noel Neill (n. 1920)
– 2017: A murit artistul mexican José Luis Cuevas, una dintre figurile marcante ale „Generației Rupturii”, apărută în replică la mișcarea muralistă mexicană (n. 1934). NOTĂ: Familia sa a dat asigurări că anul real al nașterii ar fi 1931
– 2017: A murit Paolo Villaggio, actor de comedie, scriitor, scenarist și realizator TV italian (n. 1932)