Meteorologii au emis astăzi trei atenționări de vreme severă. Este vorba de două coduri galbene și unul portocaliu, dar și o informare meteo care anunță căldură și disconfort termic în sud-est și instabilitate atmosferică în jumătatea de nord-vest. Ne-a oferit detalii Marina Antonescu de la Administrația Națională de Meteorologie.
Marina Antonescu: Un cod galben valabil astăzi între orele 12:00 şi 20:00, care vizează disconfort termic în partea de sud și sud-est a țării, local în Moldova, vestul Dobrogei, estul Olteniei și mare parte a Munteniei. De asemenea, al doilea mesaj face referire la un cod galben și un cod portocaliu despre instabilitatea atmosferică temporar accentuată. Cel galben este valabil de astăzi de la ora 10:30 până mâine dimineață la ora 6:00, în regiunile intracarpatice sud-vestice, zonele montane și îndeosebi spre seară și noaptea în cele nord-estice. Vor și perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, iar cel portocaliu, valabil de astăzi de la ora 12:00 până dimineață la ora 2:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei. Iar cel de-al treilea mesaj valabil de mâine de la ora 11:00 dimineața până luni, 6 iulie, la ora 5:00 dimineața, care vizează caniculă și disconfort termic, manifestări de instabilitate. În intervalul menționat, în regiunile sud-estice vremea va fi caniculare disconfort termic, indicele de temperatură-umezeală va atingeți și depăși pragul critic de 80 de unități. /geftene/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 iulie