Nava umanitară Ocean Viking a primit autorizaţia să debarce 180 de migranţi într-un port sicilian

Italia a permis unei nave umanitare să debarce 180 migranţi, salvaţi în Mediterana, după o aşteptare care a durat mai mult de o săptămână. Ocean Viking, care a cerut de asemenea permisiunea să ancoreze în Malta, se îndreaptă acum spre un port din Sicilia. Ştirea vine la două zile după ce Ocean Viking a declarat stare de urgenţă la bord. Operatorul său, organizaţia neguvernamentală SOS Mediterana, spune că sănătatea mentală a celor salvaţi din Libia s-a deteriorat la un asemenea nivel încât se teme pentru siguranţa lor şi a echipajului navei. Unii dintre pasageri sunt în greva foamei, alţii au încercat să se sinucidă. Migranţii, printre care nord-africani, eritreeni, nigerieni şi pakistanezi, vor fi transferaţi pe o navă operată de guvernul italian, care va trebui să petreacă două săptămâni în carantină, relatează corespondentul BBC./aboboc/asalar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 iulie)