Bazinul hidrografic al Prutului rămâne sub avertizări hidrologice și astăzi, potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. Până la miezul nopţii este cod portocaliu de viituri și depășiri ale cotelor de apărare pe porțiuni ale râului din județele Iași, Vaslui și Galați, în aval de Prisăcani. Până la prânz un alt cod portocaliu vizează cursul Prutului de pe raza județelor Vaslui și Galați din cauza propagării viiturilor formate anterior în amonte și ca urmare a tranzitării în regim controlat prin acumularea Stânca Costești din județul Botoșani./rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 iulie)