Comisia Europeană a declarat joi că persistă „divergenţe semnificative” în negocierile cu Londra privind relaţiile dintre Marea Britanie şi UE începând din 2021. Marea Britanie s-a retras din UE la 1 ianuarie 2020 şi se află în perioada de tranziţie, perioadă care dă răgaz celor două părţi să negocieze relaţiile viitoare, în domenii începând de la comerţ până la securitate. Până acum, negocierile nu au reuşit să ducă la consens în ce priveşte drepturile de pescuit şi garanţii privind concurenţa. „Depunem eforturi pentru a depăşi divergenţele semnificative care au rămas între noi şi ne îndreptăm spre un acord”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. În această săptămână negocierile au avut loc la Londra, iar săptămâna viitoare cele două echipe de negociatori se vor întâlni la Bruxelles pentru o nouă rundă de discuţii./mbaciu/asalar
REUTERS – 9 iulie