Joi, 9 iulie, se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Alexandru Graur, personalitate de seamă a lingvisticii româneşti, membru titular al Academiei Române din anul 1955. Este autorul unor valoroase studii și articole apărute în revistele de specialitate ale secolului trecut, precum și al unor importante volume de lingvistică, la unele dintre acestea fiind coordonator. Academicianul Alexandru Graur a fost considerat timp de şase decenii nu numai o autoritate în materie, ci chiar „instanţa supremă de consultaţie şi arbitraj, casaţie în probleme de limbă şi de lingvistică”.
Alexandru Graur s-a născut la 9 iulie 1900, la Botoșani, într-o familie de origine evreiască, mama sa fiind descendentă a unei familii de cărturari evrei, Sanielevici, din care au provenit și criticul literar Henric Sanielevici, precum și matematicianul Simion Sanielevici.
Tatăl său era contabil angajat în diferite locuri, iar Alexandru Graur şi-a schimbat de mai multe ori domiciliul: s-a mutat cu familia mai întâi în satul Mitoc, între anii 1904 şi 1908, apoi în satul Todireni, între anii 1909 şi 1911, urmând cursurile şcolii primare săteşti.
A parcurs studiile liceale la Gimnaziul „Alexandru cel Bun“ din Iaşi şi la Liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti.
În clasa a IV-a, se retrage de la şcoală, pregătind, din 1915, restul studiilor în particular. În această perioadă îşi câştigă existenţa prin lecţii date elevilor mai mici şi prin alte ocupaţii temporare.
După absolvirea liceului, în 1919, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, urmând cursurile Secţiei de filologie clasică şi de limba română.
Din anul 1921, este membru al Societății de Lingvistică din Paris, iar în 1922, devine licenţiat în filologie clasică.
În anul şcolar 1923-1924, este profesor suplinitor de istorie la Liceul „Spiru Haret“ din Bucureşti.
În anul 1924, susţine examenul de capacitate, clasându-se primul pe ţară atât la latină, cât şi la istorie.
Este numit, apoi, pentru scurtă vreme, profesor titular la Liceul „Unirea“ din Focşani.
Între anii 1924-1929 a studiat la Paris, cu o bursă a Ministerului Instrucţiunii Publice, obținând diploma la École Pratique des Hautes Études, apoi şi-a susținut doctoratul la Sorbona cu o teză de lingvistică indo-europeană, cu cea mai înaltă menţiune – „Très honorable”.
În anul 1929, va publica primul său volum, „Nom d‘agent et adjectif en roumain”, la Paris, la Editura Champion.
Activitatea sa publicistică științifică însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică și fonologie, gramatică, onomastică, lexicologie și de cultivare a limbii române.
A revenit apoi, în 1929, în România, la București, unde a îmbrățișat activitatea didactică și, în paralel, a publicat studii în diverse periodice.
Este numit profesor titular de limba latină la Liceul „Gheorghe Şincai“, iar din 1932, la Liceul „Gheorghe Lazăr“.
În anii 1932 și 1936, i-a fost acordat Premiul Bibesco al Societății de lingvistică din Paris.
Între anii 1940-1944, când, din cauza politicii statale antisemite, elevi și profesori evrei au fost îndepărtați din școlile și universitățile românești, a înființat și a fost directorul Liceului particular evreiesc.
În septembrie 1944, a fost reintegrat la Liceul „Gheorghe Lazăr“, unde a lucrat până în decembrie 1945, şi, începând cu acest an, debutează, la Radiodifuziune, cu o rubrică de popularizare a lingvisticii denumită „Cronica limbii”, difuzată în cadrul emisiunilor „Carnet cultural”, „Jurnal cultural” sau „Ora şcolii”.
Între anii 1945 – 1948, Graur va fi mai întâi director cultural, apoi subdirector general pentru programe al Radiodifuziunii Române.
În anul 1946 a obţinut postul de profesor la Universitatea din București, unde va activa până în anul 1970, la pensionare.
În 1947, Alexandru Graur s-a căsătorit cu Neaga (Nina) Sion (1921-2005), fiica cea mai mare a soților Nicolae și Ionica Sion, o familie de muncitori români din Brăila. Cei doi au avut un singur fiu, Dumitru Graur (născut la 30 mai 1947), viitorul comentator sportiv. Trebuie spus că unul din frații Ninei Graur a fost Mihai Bujor Sion, fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, care a murit în decembrie 1975, după un suspect accident aviatic.
În anul 1948, Alexandru Graur a devenit membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române, titulatura de atunci a Academiei Române de astăzi.
În perioada 1954-1956, Graur a fost decan al Facultății de Filologie, iar între anii 1955-1974 a fost directorul Editurii Academiei.
În anul 1954, obţine Premiul de Stat al Republicii Populare Române, şi tot în acel an va publica volumul „Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române”, la București, la Editura Academiei.
În anul următor devine membru titular al Academiei Române şi vede lumina tiparului volumul său „Studii de lingvistică generală”, la București, tot la Editura Academiei (reeditat în 1960).
În anul 1957, publică lucrarea „Fondul principal al limbii române”, la București, la Editura Științifică, iar în 1958 – „Introducere în lingvistică”, la București, la Editura Științifică (ediţia a II-a, apărând în 1965, iar ediția a III-a, în 1972).
A coordonat volumele „Studii de gramatică” (1956-1961) și „Probleme de lingvistică generală” (1959-1967).
Tot în 1958, devine Președinte al Societății de Studii Clasice, o poziţie în care se va afla până la sfârşitul vieţii.
Şi tot în anul 1958, la 16 decembrie, debutează la Radiodifuziune, emisunea sa, „Limba noastră”. Probabil că multă lume îşi aminteşte cu plăcere de scurta, dar instructiva emisiune care se difuza la radiodifuziune şi care îl avea pe Alexandru Graur drept realizator. Emisiunea lăsa ascultătorilor sentimentul că au învăţat efectiv ceva, iar faptul că Graur avea şi umor, dar, mai ales, că oferea numeroase exemple concrete, reuşeau să contribuie la realizarea unei emisiuni în care se corectau unele erori frecvente de limba română.
Academicianul Alexandru Graur a fost considerat timp de şase decenii nu numai o autoritate în materie, ci chiar „instanţa supremă de consultaţie şi arbitraj, casaţie în probleme de limbă şi de lingvistică”.
Câteva teme abordate în emisiunea „Limba noastră” erau: „Unde se vorbeşte româneşte”, „Formarea cuvintelor şi vocabularul”, „Formele de adresare”, „Formele de conjugare”, „Originea vocabularului”, „Jargon şi argou”, „Unitatea limbii române”, „Prepoziţii şi cazuri”, „Scriere şi pronunţie”.
Graur primea, săptămânal, sute de scrisori de la radioascultători, şi răspundea la cele mai interesante din ele cu vocea sa molcomă, cu intonaţii grave, imposibil de confundat.
Graur colaborează la realizarea volumelor colective „Scurtă istorie a lingvisticii”, București, Editura Științifică, apărut în 1961 (în colaborare cu Lucia Wald; ediția a II-a, 1965; ediția a III-a, 1977) şi „Gramatica limbii române”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, București, Editura Academiei, apărută în 1963.
În anul 1963, mai publică volumele „Evoluția limbii române. Privire sintetică”, la București, la Editura Științifică, şi „Etimologii românești”, la București, la Editura Academiei.
În anul 1964, primeşte titlul de „Om de știință emerit”, iar în 1965 tipăreşte volumele „La romanité du Roumain”, București, Editura Academiei, „The Romance Character of Romanian”, București, Editura Academiei şi „Nume de persoane”, la București, la Editura Științifică.
Tot în anul 1965, a fost publicat volumul colectiv la care a colaborat, „Istoria limbii române. I. Limba latină”, la București, la Editura Academiei, Graur fiind redactor responsabil.
„Limba noastră” a fost difuzată la radio până la sfârşitul lunii martie a anului 1967, fiind urmată de o altă emisiune emblematică a Radioului: „Odă limbii române”, a cărei apariţie era justificată de academicianul Alexandru Rosetti prin nevoia unei emisiuni „în cadrul căreia cercetători din domeniul filologiei, profesori şi scriitori să se ocupe de istoria limbii române, de marile ei valori stilistice”, cu menţiunea că „folosirea corectă a normelor gramaticii curente trebuie să stea în atenţia Radioului”.
În anul 1968, Alexandru Graur publică volumul „Tendințele actuale ale limbii române”, București, Editura Științifică, în 1970 îi apare „Scrieri de ieri și de azi”, București, Editura Științifică, iar în 1971 volumul „Puțină… aritmetică”, București, Editura Științifică.
În 1972, publică cartea „Nume de locuri”, București, Editura Științifică, în acelaşi an în care apare volumul colectiv la care a lucrat, „Tratat de lingvistică generală”, la București, la Editura Academiei.
Tot în 1972, îi apare, la Editura Enciclopedică din București, lucrarea „Lingvistica pe înțelesul tuturor”, iar în perioada următoare publică lucrările „Gramatica azi”, București, Editura Academiei, 1973, „Mic tratat de ortografie”, București, Editura Științifică, 1974, „Alte etimologii românești”, București, Editura Academiei, 1975 şi „Capcanele” limbii române”, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976.
În anul 1978, îi este publicat volumul „Dicționar de cuvinte călătoare”, București, Editura Albatros, în 1980 – „Cuvinte înrudite”, București, Editura Științifică și Enciclopedică, iar în 1982, „Dicționar al greșelilor de limbă”, București, Editura Academiei.
Între anii 1974–1988, Alexandru Graur a ocupat poziţia de preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Filologice, Literatură şi Arte a Academiei Române.
În anul 1987, publică ultima sa lucrare, „Puțină gramatică”, volumele I-II, la București, la Editura Academiei.
Alături de importantele volume de lingvistică care i-au apărut, la unele dintre acestea fiind coordonator, Graur a fost autorul unor valoroase studii și articole apărute în revistele de specialitate ale secolului trecut.
A colaborat şi la publicaţii cu profil cultural precum: „Adevărul literar şi artistic”, „Iaşul literar”, „Viaţa românească”, „România literară”, „Presa noastră”, „Steaua”.
Apariţiile la radio şi televiziune l-au făcut cunoscut în întreaga ţară, fiind considerat o autoritate de necontestat în domeniul limbii române.
Graur a susţinut, în „Revista Cultului Mozaic”, o rubrică pe teme lingvistice, semnalând apropieri între cuvintele din diferite limbi şi tot aici face cunoscută originea ebraică a numeroaselor cuvinte, care, trecute prin filiera greco-latină, au devenit termeni cu circulaţie universală.
Împreună cu Iorgu Iordan și Ion Coteanu, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR).
Alexandru Graur a plecat la Domnul la Bucureşti, la 9 iulie 1988, chiar în ziua în care împlinea 88 de ani.
Postum, în anul 1995, i-a apărut lucrarea „Ortografia pentru toți”, la București, la Editura Teora.
