Ministerul sănătăţii din Columbia a raportat sâmbătă un număr record de noi cazuri de infecţie şi deces. Astfel, au fost anunţate 6.803 noi cazuri de infecţie cu coronavirus, numărul total al infecţiilor ajungând la 140.776. De asemenea, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 211 noi decese din cauza COVID-19, numărul total al deceselor ajungând la 4.925. Pe fondul creşterii numărului de cazuri de infecţie şi de decese, autorităţile columbiene au anunţat că vor fi implementate noi măsuri de restricţie totală, în funcţie de zona geografică, în capitala columbiană Bogota. În plus, guvernul a anunţat că se prelungeşte până la 1 august carantina naţională. „Va fi închis absolut totul. Vom suspenda autorizaţiile la toate construcţiile private în unele zone, vom suspenda activităţile industriale şi comerţul cu bunuri neesenţiale. În zonele desemnate va fi instituită o carantină de 15 zile. Toată lumea va sta acasă”, a declarat primarul capitalei Bogota, Claudia Lopez. Columbia este a cincea ţară cel mai grav afectată de epidemia de coronavirus din America Latină, după Mexic./mbaciu/ilapadat
(CNN INTERNATIONAL – 11 iulie)