Lideri mondiali foşti şi actuali au rostit discursuri în cadrul ceremoniilor de la Srebrenica, la comemorarea a 25 de ani de la masacrarea a opt mii de bărbaţi şi băieţi musulmani, în oraşul bosniac. Fostul preşedinte al Statelor Unite, Bill Clinton, aflat la putere în acea perioadă, a trimis un mesaj video, în care a lăudat eforturile celor care au încercat să îi construiască Bosniei un viitor de egalitate şi toleranţă.
El a precizat că masacrul din Srebrenica include lecţii pentru restul lumii: „11 iulie reprezintă mult mai mult decât o zi neagră din trecutul Bosniei. Este, de asemenea, o reamintire crudă a costului enorm pe care noi toţi îl plătim când întoarcem spatele umanităţii noastre comune. În întreaga lume, conflictele bazate pe etnicitate, rasă şi religie continuă să aducă suferinţe de nesuportat şi pierderi pentru familii”.
Forţele sârbo-bosniace au comis masacrul în 1995, după ce au pătruns într-o regiune care ar fi trebui să fie o zonă oficială de protecţie asigurată de ONU, în timpul războiului civil din Fosta Iugoslavie./mbrotacel/schelaru
BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 iulie