Președintele iranian, Hassan Rohani, a cerut sâmbătă interzicerea reuniunilor mari de oameni, cum sunt, spre exemplu, nunțile și priveghiurile, măsură ce ar avea scopul de a limita creșterea numărului de infecții cu coronavirus, însă a insistat asupra faptului că economia țării trebuie să rămână deschisă. La scurt timp după anunțul televizat al președintelui, un oficial din cadrul Poliției din Teheran a anunțat închiderea tuturor ceremoniilor religioase – nunți sau priveghiuri – pe teritoriul capitalei, măsură ce rămâne în vigoare până la noi dispoziții. Iranul a relaxat treptat măsurile de restricție începând cu jumătatea lunii aprilie, însă a raportat recent o creștere semnificativă a numărului de infecții. Bilanțul deceselor COVID-19 a crescut în ultimele 24 de ore cu 188, ajungând sâmbătă la un total de 12.635. Numărul total al infecțiilor a ajuns la 255.117, în creștere cu 2.397, tot în ultimele 24 de ore, a anunțat secretara de presă a Ministerului Sănătății, Sima Sadat Lari, la postul național de televiziune. „Trebuie să interzicem ceremoniile și reuniunile în toată țara, fie că e vorba de priveghiuri, nunți sau petreceri”, a precizat președintele Rohani. „Nu este acum momentul pentru festivaluri sau seminarii”, a menționat președintele, precizând că inclusiv examenele de admitere la universitate ar putea fi suspendate. Rohani și alți oficiali iranieni au dat vina pe petrecerile de nuntă, priveghiuri și alte reuniuni publice pentru creșterea numărului de infecții COVID-19. Un consilier din cadrul grupului operativ iranian împotriva coronavirusului a avertizat că dacă nu vor fi implementate măsuri corespunzătoare, ar putea muri din cauza pandemiei încă 50-60.000 de oameni. „Al doilea val, care va apărea în toamnă, va fi mult mai letal”, a declarat consilierul Hossein Qenaati, citat de agenția semioficială ISNA. Pe fondul eforturilor de limitare a răspândirii infecției cu coronavirus, autoritățile iraniene sunt îngrijorate de faptul că înăsprirea măsurilor ar putea avaria economia, deja afectată de sancțiunile instituite de SUA. „Cea mai ușoară variantă este închiderea totală. Însă atunci oamenii vor ieși pe străzi din cauza foamei și a șomajului”.(www.reuters.com – 11 iulie)/cstoica/sdm2