Transplant reuşit la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi

Operaţie cu succes la Centrul de Transplant al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi: unei femei de 47 de ani care suferea de o afecţiune congenitală în stadiu avansat i-a fost transplantat un ficat. Donatorul era în moarte celebrală într-un spital din Târgu Mureş, iar ficatul a fost adus la Iaşi cu un elicopter SMURD. După cum ne-a transmis corespondenta RRA Cristina Vartolomei, tot cu elicopterul SMURD au fost trasportate de la Oradea şi Târgu Mureş patru cornee, care vor fi folosite pentru operaţii la Clinica de Oftalmologie din Iaşi./rpatulea/cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iulie)