Zona de nord-est a Bucureştiului: cartierul Colentina care începe de la intersecţia bulevardului Lacul Tei cu strada Doamna Ghica · în 1901 aici este o comună de sine stătătoare, inclusă în judeţul Ilfov · planul cadastral din 1911 arată şoseaua care leagă periferia capitalei de sat, râul Colentina încă neasanat şi mai multe terenuri parcelate, neconstruite · în 1934 aici se avansează mult cu ridicarea caselor şi altor clădiri · doi ani mai târziu, începe proiectul de asanare a lacurilor, în două etape: Baneasa, Herăstrău, Floreasca şi Tei prima etapă (încheiată), Fundeni, Pantelimon şi Cernica a doua (nerealizată atunci) · proiectul este iniţiat de primarul Dem I. Dobrescu şi de inginerul Nicolae Caranfil, directorul Uzinelor Comunale Bucureşti · inginerul Dorin Pavel proiectează o centrală electrică lângă lacul Fundeni · în 1938 lucrările se opresc, urmând a fi continuate 30 de ani mai târziu pe baza planului iniţial, cu modificări.
Nicolae Petrescu Badea s-a născut în 1919 în Bucureşti, în familia unui comisar de poliţie. A copilărit în cartierul Colentina-Doamna Ghica. A mers la şcoală în centru, la Institutul Francez, apoi la Liceul Gheorghe Lazăr pe care l-a absolvit în 1938.
„Pe Colentina nu circula decât tramvaiul 1 care întorcea la Biserica Sfântul Dumitru, acolo întorcea tramvaiul, deci de la Sfântul Gheorghe [mergea] până acolo. Era pavată cu piatră cubică [Şoseaua] Colentina – asta, în 1930 – cu piatră, bolovani, dar pe timp de ploaie era noroi. Colentina s-a modernizat aşa de-abia în anii 1944-45. Dar până atuncea, până la calea ferată – că se trecea calea ferată -, din centru până acolo era oarecum modernizat, dar de acolo până ieşea [şoseaua] afară din Bucuresti [era noroi], era râul Colentina şi chiar mai sus era noroi, nu era pavată strada.
Şi cu ce se circula pe acolo?
Pe jos. Tramvaiul a fost pus în 1932, ’33, cam aşa, s-a prelungit linia 1 de tramvai de la Sfântul Dumitru până la Obanez îi spunea, nu unde este acuma, acuma merge mai departe până la depou. A mers linia asta până acolo până prin anii ’50 şi ceva.
Dar canalizare era? Curent electric?
Canalizare s-a făcut târziu, poate să fie 30 de ani, canalizare pe strada mea. Eu am stat pe strada Silistra îi spunea… iar Colentina s-a modernizat târziu, prin ’50 şi ceva, până atuncea înotai în noroi. […] Curent electric era [doar] pe stradă. Curentul electric s-a introdus pe stradă în 1932-33, până atuncea nu era curent electric pe străzile laterale. Pe Colentina era, dar nu era modernizată [mahalaua] Colentina. Acuma s-a modernizat, târziu, după război. […] Până la strada Gherase se putea merge pe trotuarele care erau oarecum pavate cu dale de beton. Dar de acolo [mai departe] mergeai pe piatră, bolovani sau prin noroi.
Era un pod peste râul Colentina… nu ştiu câte căruţe [au căzut, fiindcă] s-a rupt podeaua de lemn şi mai cădeau acolo… Îmi aduc aminte, când a fost cu alarmele… când au fost alarmele alea? Prin ’40-’44, când a început bombardamentul american… Nu era podul acesta care este acuma, era pod de lemn. Şi se dădea alarmă acolo, fugea toată lumea peste gârlă şi se ducea afară din Bucureşti. Se termina alarma, veneai în Bucureşti înapoi.
Erau şi adăposturi sau se duceau în câmp?
Nu!… care cum putea, ba cu o căruţă, ba cu o trăsură, că trăsuri erau pe timpul ăla, maşini mai puţine. Iar restul… chiar eu aveam în curte o groapă, un fel de adăpost, dacă venea bomba acolo toată groapa [o spulbera]. […] De la râul Colentina încolo era [câmp], chiar îi spunea comuna Colentina”.
[Interviu de Silvia Iliescu, 2008]
