Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat că „orele următoare vor fi foarte dificile”, din punctul său de vedere, în contextul apropiatei întâlniri cu omologul său suedez, pentru discuţii premergătoare summitului Uniunii Europene, din cursul acestei săptămâni. Spania se numără printre statele UE ale căror economii au fost afectate grav de pandemie şi care solicită ca două treimi din fondul de redresare să fie sub forma unor granturi. „Avem opinii diferite în privinţa răspunsului la criză, însă împărtăşim un obiectiv comun”, a declarat Sanchez în cadrul unei conferinţe de presă, la reşedinţa de vară a guvernului suedez de la Harpsund, la sud de Stockholm. Suedia, una dintre cele „patru state frugale” ale blocului comunitar, vrea ca fondul de redresare să aloce mai degrabă împrumuturi decât granturi, iar valoarea bugetului pe termen lung al UE să fie mai mică – poziţii care au plasat-o în opoziţie cu ţări precum Spania. (REUTERS – 15 iulie)/mbrotacel/sdm2
Acasă Uniunea Europeana Premierul Spaniei se întâlneşte cu omologul său suedez, în pregătirea summitului UE...