Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Galați, care a refuzat internarea după ce a fost testat pozitiv la infecția cu noul coronavirus și fiind asimptomatic a murit aseară acasă. Potrivit prefectului județului, rudele bărbatului au chemat ambulanța, însă medicii nu au mai putut să îl salveze după ce a intrat în stop cardiorespirator. Pacientul avea și alte afecțiuni. În total, amintește corespondenta RRA Maria Măndiță, cinci persoane cu COVID-19 din județul Galați au refuzat internarea în spital, iar 32 de pacienți au cerut să fie externați din spitalele în care se aflau pentru tratament./rpatulea/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 iulie)