În primii ani ai secolului XX Bucureştiul avea câteva automobile, aflate în proprietatea prinţilor (G.V. Bibescu) sau a oamenilor politici (Gr. Iunian) · primul examen pentru obţinerea brevetului de conducere are loc în 1908: candidatul dă o probă de viteză şi mai trebuie să îşi arate abilitatea de a frâna brusc – i se aruncă o pernă în cale · după Primul Război Mondial creşte mult numărul maşinilor, iar firmele Ford, Chevrolet, Renault, Fiat, General Motors au reprezentanţe în Bucureşti · în 1926 sunt înregistrate 11.300 autoturisme, iar în 1936 25.876 · având acces la acest rapid mijloc de deplasare, clasa de mijloc îşi poate permite în weekend mici excursii în afara Bucureştiului.
Elena Costi (n. 1923) s-a născut, a copilărit, a locuit mereu în Bucureşti. Tatăl său a fost funcţionar în Ministerul de Finanţe, iar soţul avocat, doctor în Drept la Paris. În perioada interbelică Elena Costi era elevă, iar în anii războiului studentă la Belle Arte.
„Ce mese se puteau face la balta Greaca! […] Când aveam vreo 15 ani, mi-aduc aminte, ne-am dus cu maşina, între timp tata cumpărase o maşină, un Chevrolet nou, din fabrică, din magazin, adus din America. […] Tata a avut nişte relaţii cu nişte oameni de acolo, de la balta Greaca care veneau în Piaţa Naţiunii şi îşi vindeau marfa. Şi le-a spus: <Aş vrea să fac şi eu o masă acolo, pe malul bălţii…>, că se făceau. Şi a vorbit cu ei, eram toţi şi ne-a spus tata: <Mergem la balta Greaca şi mâncăm acolo.> Şi a mers toată familia cu două maşini, se măritase una dintre surori şi avea şi ea maşină, cu soţul ei.
Ei, ce-am găsit la balta Greaca: o masa pusă frumos, făcută din mai multe mese mici, cu feţe de masă, nu ştiu ce, pe malul bălţii. Ştiţi cum era balta? Era mai jos şi avea un mal înalt şi pe malul ăla înalt erau numai grădini de zarzavat şi viţă de vie. Era destul de mare distanţa şi panta pe care se făceau astea. Pe urmă erau gheţării. Aici, jos, unde se termina malul erau gheţării, iarna luau blocuri de gheaţă din baltă şi le băgau în aceste spaţii, la subsol cumva făcute, săpate şi aveau gheaţă toată vara, n-aveau nevoie de frigider, de nimic.
Şi când am făcut această masă […] au pregătit o ciorbă pescărească, au fiert întâi tot felul de peşte, cum se face. Pe urmă l-au scos şi în zeama aia au fiert bucăţi de crap, şalău, toate bunătăţile! Pe urmă au făcut crap la proţap… numai afară s-a făcut toată mâncarea şi masa era frumos pusă, că noi eram vreo două-trei familii, că tata a mai invitat pe cineva, nu numai pe noi. Între timp, cât ei făceau mâncarea, noi ne-am plimbat cu lotca. Aveau bărcile pescăreşti mari, încăpătoare. Am făcut şi baie, că ne-am luat şi costumele de baie, am coborât în apă şi pe sora mea a ciupit-o o lipitoare şi s-a speriat… în sfârşit! […]
Şi pe sus, pe-acolo, unde se termina dealul ăsta, unde erau struguri, legume, tot ce vrei, aveau căsuţe, aveau case. Acolo trăiau, unii dintre ei, creşteau porci, porci care se hrăneau cu peşte de la baltă. […] Era o abundenţă!… De aici plecau căruţe cu zarzavaturi în toate satele. Că satele nu erau aşa prăpădite cum sunt acum unele, nelocuite şi nu ştiu ce. Erau nişte ţărani înstăriţi. […] Ne duceam câteodată la bunica mea care era într-o comună, la 9 km de balta asta şi trecea căruţa cu zarzavaturi, trecea căruţa cu peşte, era acolo o abundenţă de mâncare!”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2018]
