Comunicat de presă Romfilatelia – Teatrul Național din Iași, 180 de ani

Romfilatelia propune colecționarilor o nouă tematică dedicată aniversărilor culturale, prin emisiunea de mărci poștale Teatrul Național din Iași, 180 de ani, care va intra în circulație marți, 21 iulie 2020.

Oraș promotor al culturii și personalităților de mare valoare, Iașul a fost gazda primelor manifestări teatrale, începând cu anul 1816, an în care cărturarul de excepție Gheorghe Asachi organizează o primă reprezentație cu pastorala Mirtil și Hloe, prelucrată după Salomon Gessner și Jean-Pierre Claris de Florian.

După mai bine de două decenii, Gheorghe Asachi se remarcă prin prezentarea spectacolelor de teatru în limba română, realizate cu ajutorul nemijlocit al elevilor Conservatorului din Iași. Afișele spectacolelor înscriau deja titulatura de Teatru Național. În paralel, spectatorii iubitori ai limbii franceze puteau viziona spectacole care promovau atmosfera teatrului cult parizian.

Ideea de a realiza o instituție teatrală de prestigiu prinde contur, iar în 18 martie 1840 un proiect menit să asigure „unitatea teatrelor național și francez” este autentificat sub forma unui contract prin care Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu au fost numiți „directori ai celor două trupe, pentru patru ani consecutivi”. Contractul devine astfel actul de naștere a Teatrului Național din Iași, prima instituție teatrală românească.

Alături de cei trei directori, Costache Caragiale primea ca atribuție găsirea și selectarea viitorilor actori.

Spectacolele găzduite de obicei în casele de lux ale unor oameni avuți, iubitori de cultură, își găsesc într-un final, în anul 1846, un loc adecvat prin inaugurarea Teatrului Mare din Copou. Pe scena acestui teatru, la inaugurare, s-a prezentat o creație a lui Gheorghe Asachi – Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg. Timp de 42 de ani, stagiunile au cuprins spectacole de teatru, de operă și operetă în română și franceză.

În anul 1888, Teatrul Mare din Copou este distrus de un incendiu devastator. După acest nefericit eveniment, Titu Maiorescu scria ministrului instrucțiunii: „Pentru Iași, lipsa de teatru este o lipsă care nu se poate compara cu nimic alta. E ca și când Iașii ar fi lăsați pe întuneric…”

Începând cu 1896, Iașul se mândrește cu una dintre cele mai somptuoase și frumoase clădiri de gen ridicată prin grija primarului Vasile Pogor. Teatrul a primit, începând cu anul 1956, numele poetului Vasile Alecsandri.

Timbrele emisiunii aniversare Teatrul Național din Iași, 180 de ani ilustrează sugestiv asocierea imaginii portretelor fondatorilor primei instituții teatrale românești: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi și Mihail Kogălniceanu.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei, portretul „bardului de la Mircești”, Vasile Alecsandri, are ca suport tematic imaginea Teatrului Național care îi poartă numele.

Portretele celorlalte două personalități fondatoare sunt reproduse pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, într-o asociere cu imaginea somptuoasă a marii săli de spectacole, cu o perspectivă ce urmărește fundalul cu cortina scenei și foarte valorosul candelabru cu 109 becuri, din cristal de Veneția.

Romfilatelia mulțumește Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași și Arhivelor Naționale ale României – Serviciul Județean Iași pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea de mărci poștale „Teatrul Național din Iași, 180 de aniva fi disponibilă începând de marţi, 21 iulie 2020, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul prima zi, coala de 32 timbre și minicoala de 6 timbre + 3 viniete.

RADOR – 16 iulie