După succesul din cadrul festivalului EUROPALIA, la Leuven și Bruxelles, proiectul muzical „Milan W & The Tulnic Ensemble of Avram Iancu“ va fi prezentat, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la Outernational Virtual Festival, organizat de platforma culturală The Attic în comuna Negrești din județul Vaslui. Belgianul Milan Warmoeskerken și șase tulnicărese din Țara Moților vor concerta duminică, 26 iulie 2020, de la ora 15:00, evenimentul fiind transmis live pe pagina de Facebook a ICR. De asemenea, cu acest prilej va putea fi vizionat, în premieră, un scurt documentar, The Attic Magazine prezintă: Ansamblul Tulnicăreselor din comuna Avram Iancu şi Milan W, o combinaţie între folclor şi modern, filmat în luna mai 2019, pe durata rezidenței artistice a muzicianului Milan Warmoeskerken în comuna Avram Iancu din județul Alba.
Alăturarea curajoasă și inedită dintre sintetizator și tulnic, idee a compozitorului flamand de muzică electronică Milan Warmoeskerken și a DJ-ului Dragoş Rusu, curator al proiectului și coordonator al platformei The Attic, s-a dovedit a fi un experiment reușit în Belgia, unde tulnicul, instrument cu rădăcini adânci în istoria noastră, era cunoscut grație Muzeului Instrumentelor Muzicale din Bruxelles.
Instrument aerofon cu lungimea de până la trei metri, tulnicul este realizat manual din molid, rezonanța sonică fiind influențată de cât de uscat sau de umed este lemnul. Înainte de a cânta la tulnic, interpretele din comuna Avram Iancu îl udă la râu, fiind uneori o provocare să găsească nivelul optim de umezire pentru a emite cele mai puternice sunete. Fiind folosit încă din perioada medievalăca instrument de comunicare (chemarea oastei la luptă, chemare la clacă, semnalizarea păstorilor etc), tulnicul a căpătat valențe muzicale mult mai târziu (în secolul al XIX-lea), fiind unul dintre puținele instrumente pentru suflat pentru care aproape că nu există compoziţii. Prima compoziţie în cheie modernă, electroacustică, pentru tulnic, a fost compusă de artistul belgian Milan Warmoeskerken pentru EUROPALIA, deconstruind și recompunând, în timp real, cu ajutorul sintetizatorului, sunetul tulnicului, și aplicând întregului spectru sonor noi palete de sunete, adaptate la sunetele arhaice pe care tulnicul este capabil să le reproducă.
Având vârste cuprinse între 15 și 83 de ani, cele șase tulnicărese din Țara Moților au învățat să cânte din generație în generație, păstrând tradiția locală, „după ureche“. Maria Coroiu (83 ani) cântă de la vârsta de 10 ani și spune că doar copiii îi sunt mai dragi ca tulnicul. Eugenia Gavra (64 ani) își amintește cu nostalgie de fosta sa profesoară, Elena Pogan, care a creat chiar un ansamblu în comună. Descoperiți poveștile lor în documentarul The Attic Magazine prezintă: Ansamblul Tulnicăreselor din comuna Avram Iancu şi Milan W, o combinaţie între folclor şi modern (echipa de filmare: Ștefan Iordache, Călin Marian, David Lucian, coordonator proiect: Cătălin Rogojinaru), duminică, 26 iulie, în cadrul festivalului Outernational.
În 2020, festivalul Outernational – o ediție specială a festivalului Outernational Days – desfășurat între 25 și 26 iulie, migrează în spațiul rural, în comuna Negrești din județul Vaslui, după trei ediții anterioare organizate în București.Festivalul va fi difuzat online, pe Facebook, și va include concerte live, scurtmetraje, panel-uri de discuții și conferințe. Vor cânta atât trupe și artiști români – Ansamblul Anton Pann, Bogdana Dima & Diana Miron, Corina Sârghi și Taraful Jean Americanu, Mitoș Micleușanu, Multumult, Sillyconductor, etc – cât și artiști străini – Mohamad Zatari (Siria) & Avadhut Kasinadhuni (India) & Sara Nezamoleslami (Iran), Stefan Fraunberger (Austria), Katharina Ernst (Austria). Festivalul va include și o apariție specială a Fanfarei de la Valea Mare din județul Vaslui, precum și concertul Milan W & The Tulnic Ensemble of Avram Iancu (proiect curatoriat de Dragoş Rusu, fondator The Attic, ce a debutat în 2019 la festivalul Europalia-România din Belgia). Programul festivalului va include, printre altele, o discuție despre situația pădurilor din România și a defrișărilor abuzive, precum și două filme de scurtmetraj ce evocă spațiul rural românesc.
Festivalul Outernational celebrează diversitatea în toate formele ei și militează pentru incluziunea socială, pentru eliminarea granițelor culturale și a barierelor sociale. Scopul inițiativei este de a deconstrui stereotipurile privind zona Vaslui și de a o plasa pe harta culturală națională. Totodată, concertele și filmele își propun să genereze un spațiu de discuții privind moștenirea culturală rurală.
Contact: Direcția Comunicare și Promovare, 031 7100 622, biroul.presa@icr.ro.
RADOR – 16 iulie