Elemente din Summitul de la Bruxelles

Liderii europeni încearcă astăzi, în a doua a zi a summitului de la Bruxelles, să depășească blocajul care îi împiedică să aprobe bugetul multianual, dar mai ales pachetul masiv de 750 de miliarde de euro pentru relansarea economică după pandemie. Este prima oară, în cinci luni, când se întâlnesc față în față, iar toate echipele poartă măști de protecție. O ședință de șapte ore și un dineu au fost insuficiente pentru depășirea divergențelor. Așa-numitele „state FRUGAL” Olanda, Austria, Danemarca și Suedia, cărora li s-a adăugat Finlanda se opun propunerii franco-germane ca cea mai mare parte a sumei să fie alocată sub formă de subvenții. Premierul olandez vrea inclusiv drept de veto pentru a obliga țările beneficiare să primească banii doar pe baza unui program de reforme, ceea ce, potrivit surselor diplomatice ale France Presse, ar fi imposibil legal, iar politic inacceptabil. Președintele Iohannis cred că România poate totuși primi o finanțare importantă, atât din bugetul comunitar, cât și prin pachetul de redresare post-pandemică.
Klaus Iohannis: Avem nevoie de bani europeni pentru spitale, pentru școli, pentru autostrăzi, pentru căi ferate, evident, pentru agricultură. Al doilea pachet mare pe care îl negociem este pachetul destinat revigorării economice. Noi dorim să obținem sume consistente. Aici avem, pe de-o parte, bani care se dau sub formă de împrumuturi, dar o parte, sperăm și mai mare, vor fi bani care nu trebuie returnați, sunt așa-numite granturi.
Realizator: Potrivit corespondentului RRA președintele admite însă că părerile sunt împărțite, iar negocierile complicate./eradu/

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 iulie