La nivel naţional, numărul bolnavilor cu COVID-19 internaţi la secţiile ATI a ajuns la 280. Prezent astăzi la Timişoara, ministrul de interne Marcel Vela a dat asigurări că se pot găsi soluţii pentru ca niciun bolnav să nu rămână netratat.
Marcel Vela: Tehnic, nu doar în Timişoara, în toată ţara, există această organizare de a extinde capacitatea secţiilor de terapie intensivă prin mai multe metode: mobile, fixe. Avem în plan încă o variantă cea de a extinde prin construcţii modulare secţii de terapie intensivă, amplasate în jurul marilor spitale sau celor care se ocupă de acest domeniu, pentru că este foarte importantă şi resursa umană, specialiştii şi nu în ultimul rând, se va proceda la transferul bolnavilor, indiferent dacă sunt de COVID sau au alte boli şi au nevoie de terapie intensivă, în alte spitale, pentru a fi trataţi în mod eficient şi operativ./aionescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 iulie