Noua lege a carantinării şi izolării a fost publicată în Monitorul Oficial

913 persoane diagnosticate cu COVID-19 au fost externate la cerere de când Curtea Constituţională a decis că internarea fără acord nu este legală.

Peste trei zile, medicii vor avea din nou, însă, un instrument de combatere a acestui fenomen, pentru că va intra în vigoare noua lege a carantinării şi izolării persoanelor infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen. Actul normativ a fost promulgat de preşedinte şi publicat astăzi, în Monitorul Oficial.

Reporter: Autorităţile medicale vor decide carantinarea sau izolarea persoanelor pe baza informaţiilor ştiinţifice oficiale şi a situaţiei medicale individuale, pe perioada de incubaţie specifică bolii în cauză.

Cei care sosesc din zone cu risc epidemiologic ridicat, ca şi cei care au intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu o boală infecto-contagioasă vor intra în carantină la domiciliu, la o locaţie declarată sau într-un spaţiu desemnat de autorităţi. Cine refuză sau nu respectă această măsură va fi plasat în carantină instituţionalizată şi va suporta costurile aferente.

Persoanele diagnosticate, atât cele bolnave, cât şi cele asimptomatice, vor intra imediat în izolare în spital pentru 48 de ore. După efectuarea testelor necesare, medicul poate recomanda prelungirea internării, izolarea într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare sau la domiciliul persoanei.

Ultima variantă poate fi dispusă numai dacă riscul de răspândire a bolii este foarte redus. În cazul celor care refuză sau încalcă măsura izolării, Direcţia de Sănătate Publică judeţeană va confirma prelungirea sau încetarea măsurii printr-o decizie individuală. Decizia de carantinare, respectiv de izolare poate fi contestată în instanţă, dar până la soluţionarea cauzei, persoana respectivă nu poate părăsi locaţia fără încuviinţarea medicului./aburtica/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 iulie