Recomandări ale salvamarilor pentru turiştii de pe litoral

Peste 100.000 de turiști se află pe litoral în această perioadă, atraşi de vremea frumoasă. Plajele sunt pline, iar autoritățile le reamintesc celor veniți la malul mării să respecte măsurile igienico-sanitare și de distanțare fizică. Şi salvamarii sunt la datorie şi au propriile recomandări.
Reporter: Sorin Cealera – Sfârșitul de săptămână în vârf de sezon estival a adus un număr record de turişti pe litoral. Este o vreme perfectă, iar plajele sunt pline, din Vama Veche până la Corbu și Vadu. Autoritățile recomandă evitarea aglomerațiilor și respectarea măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus. Turiștii tratează diferit situația.
-: Ca reguli, în magazine și în localuri nu mi se pare că se respectă mare lucru.
-: În principiu, încercăm să evităm restaurantele și ne facem noi în apartament, tocmai ca să evităm orice.
-: Eu oricum nu cred în virus, dar nu mă simt în siguranţă cu mizeria asta din apă.
Reporter: Numai de la 1 iulie, de pe litoral au fost strânse 3.000 de tone de alge – un fenomen nemaiîntâlnit de 10 ani, favorizat de temperaturile ridicate. Apa are 26 de grade și nu se anunță valuri mari, dar cei care sunt tentați să petreacă mult timp la scăldat și să stea la soare trebuie să știe că nu sunt feriți de pericole.
Gabriel Curea, șeful salvamarilor din Constanța și Mamaia: Că este agitată, că este liniștită, în momentul în care ai intrat în apă trebuie să știi că ești într-un mediu periculos, să-ţi iei toate măsurile de precauție. Dacă ești obosit, e bine să nu intri în apă; dacă te știi cu probleme medicale, e bine să eviți. Între orele 11:00 și 17:00 apare un leșin, să spunem… E foarte greu să fii sesizat; până se intervine trec acele cinci minute pe care noi le avem la dispoziție ca să putem salva pe cineva.#HUN/cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 iulie)