Compania Synairgen Plc a anunțat luni că medicamentul său contribuie la reducerea riscului de dezvoltare a infecțiilor grave în cazul pacienților COVID-19 internați în spitale, potrivit unui studiu efectuat pe cel puțin o sută de persoane în Marea Britanie. Studiul clinic, în care s-a folosit interferon beta, a arătat că pacienților cărora li s-a administrat formula produsă de compania Synairgen au prezentat 79 la sută riscuri mai mici de a dezvolta infecții grave, comparativ cu placebo. Pacienții care au fost tratați cu medicamentul SNG001 au avut de două ori mai multe șanse de a se vindeca de COVID-19, față de placebo, a transmis compania. Interferon beta este o proteină naturală care reglează răspunsurile antivirale ale corpului.(www.reuters.com – 20 iulie)/cstoica/sdm2