După unirea Principartelor Moldovei și Munteniei, s-a considerat ca a sosit timpul pentru crearea și dezvoltarea Marinei Militare Române. În 1860, la Dunăre, a fost înființat “Corpul Flotilei”, care a fost înzestrat cu mici vase cu aburi printre care o canonieră și o șalupă cu torpile.
În același timp, s-a acordat atenție pregătirii viitorilor ofițeri de marină: din 1863 aceștia au fost trimiși la Școala Navală a Marinei Franceze. Dezvoltându-se, în 1898, Flotila avea să ia numele de “Marina Militară”, ca structură independentă în cadrul armatei, având în compunere două mari unități: Divizia de Mare și Divizia de Dunăre. Pentru întreținerea și reparațiile navelor militare a fost construit la Tighina, în amonte de Galați, un port militar fluvial (1884 – 1885), iar la Galați a luat ființă Arsenalul Marinei.
Marina Militară a cunoscut o dezvoltare deosebită în perioada României Mari. Astfel, imediat după destrămarea Imperiului Austro – Ungar, Divizia de Dunăre a primit ca despăgubire de război trei monitoare fluviale cuirasate. Împreună cu cele patru monitoare pe care le aveam și cu cele șapte vedete de siguranță, România a deţinut între cele două războaie mondiale una din cele mai puternice forțe fluviale din lume.
Divizia de Mare a cunoscut și ea o continuă dezvoltare. Imediat după terminarea Primului Război Mondial, în componența Diviziei de Mare au intrat trei torpiloare de 266 tone (Zmeul, Sborul și Năluca), din Franța au fost achiziționate patru canoniere dragoare, iar din Italia șase șalupe torpiloare, unități moderne pentru aceea epocă. În acei ani au fost achiziționate și două contratorpiloare (Mărăști și Mărășesti). Apoi, în dotarea Marinei Militare au mai intrat două distrugatoare (Regele Ferdinnd și Regina Maria). Marina Militară a dorit să aibă în dotare şi cea mai nouă și eficientă armă: submarinul. Primul submarin român – Delfinul – a fost adus din Italia, în 1936. Apoi, între 1938 – 1943, la Șantierul Naval Galați au fost construite două submarine de capacitate medie – Marsuinul și Rechinul. Cu participarea tehnicienilor germani, construcția acestor două submarine la Galați a reprezentat un succes pentru Șantierul Naval Galați și implicit pentru marina militară.
O atenție specială s-a acordat pregătirii viitorilor ofițeri de marină și maiștrilor militari. Din 1920, la Constanța au funcționat Școlile Marinei (Școala Navală și Școala de Specialiști ai Marinei).
Cel De-Al Doilea Război Mondial a reprezentat o pagină de glorie pentru Marina Militară română: 26 iunie 1941 – respingerea puternicului atac naval sovietic asupra Constanței (distrugătorul sovietic Moskva scufundat și distrugătorul Harkov grav avariat), misiuni de cercetare a porturilor sovietice executate de submarinele Delfinul și Marsuinul, evacuarea pe calea mării a soldaților români încercuiți la Sevastopol (“Operațiunea 60.000”).
Ocuparea țării de către sovietici (septembrie 1944) a însemnat o grea lovitură pentru Marina Militară: vasele au fost confiscate și duse în URSS, ofițerii de la Divizia de Dunăre au fost reținuţi și deportați în lagăre sovietice ca prizonieri de război, iar ofițerii Diviziei de Mare obligați să părăsescă Dobrogea.
Începând cu data de 20 iulie, Rador vă propune 19 episoade cu amintirile unor ofițeri de marină și maiștri militari, care s-au pregătit în perioada interbelică și au luptat în Al Doilea Război Mondial: Gheorghe Bucur (maistru torpilor), Băcăoanu (maistru – torpilorul Năluca), Geanoglu Mircea Mihai (maistru – submarinul Delfinul), Petru Zamfir (maistru timonier – submarinele Delfinul și Rechinul), Camil Cernat (locotenent – submarinul Marsuinul), Alexandru Greceanu (timonier – submarinul Rechinul), Marcel Diaconescu (locotenent – vedetă rapidă), Nicolae Koslinski (locotenent – distrugătorul Mărăști), Romeo Hagiac (locotenent – distrugătorul Regina Maria), Constantin Borș (căpitan – Biroul III Operații); Constantin Necula (locotenent – canoniera Niculescu), Doru Ionescu (locotenent – remorcherul Mureș).
Vă invităm să ne urmăriţi în această aventură palpitantă şi inedită.
