Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, afirmă că liderii UE au încheiat „un acord potrivit” pentru Europa

După cinci zile de discuţii, liderii din Uniunea Europeană au convenit asupra unui buget fără precedent, de peste două trilioane de dolari, cu peste 850 de miliarde de dolari ce vor fi alocaţi sub formă de granturi şi împrumuturi statelor membre aflate în dificultate.

La începutul negocierilor, s-a propus o proporţie de doi la unu între granturi şi împrumuturi, însă, la finalul discuţiilor, proporţia a ajuns la aproximativ jumătate, între cele două forme de sprijin financiar. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat: „Am un acord, cred că acesta va putea funcţiona”, iar acestea sunt declaraţiile sale oficiale, după semnarea acordului.

Charles Michel: Am ajuns la un acord asupra pachetului de redresare şi a bugetului european. Bineînţeles că acestea au fist nişte negocieri dificile, într-o perioadă foarte dificilă, pentru toţi europeni. Un maraton ce s-a încheiat cu succes pentru toate cele 27 de state membre, însă în special pentru cetăţeni. Acesta este un acord bun, este un acord puternic şi, cel mai important, este acordul potrivit pentru Europa, în acest moment./mbrotacel/gpodea

CNN INTERNATIONAL – 21 iulie