Localitatea Cartojani, din judeţul Giurgiu, intră de la această oră în carantină

Localitatea Cartojani, din judeţul Giurgiu, intră de la această oră în carantină, după ce au fost înregistrate 32 de persoane infectate cu COVID-19, prin transmitere comunitară, la o populație de 3.600 de locuitori.

Prefectura Giurgiu a precizat că riscul epidemiologic este de o gravitate maximă, în circumstanțe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare. În zona de carantină, este permisă intrarea, respectiv ieșirea doar pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia și a persoanelor care nu locuiesc în localitate, dar care desfășoară activități economice sau lucrează în domenii esenţiale pentru viața comunității./lalexandrescu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iulie