SUA au cerut Chinei să îşi închidă consulatul din oraşul Houston

China a declarat că Statele Unite i-au transmis să îşi închidă consulatul din oraşul Houston. În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Beijing, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a condamnat aspru măsura. „Pe 21 iulie, Statele Unite au cerut brusc Chinei să îşi închidă consulatul din Houston. Această provocare politică a fost iniţiată unilateral de către Statele Unite, încălcând legea internaţională şi stipulărilor relevante ale acordului consular dintre China şi SUA. China condamnă puternic această măsură nejustificată şi revoltătoare„, a declarat purtătorul de cuvânt. Departamentul de Stat al Statelor Unite a confirmat această decizie, afirmând că acţionează pentru a proteja proprietatea intelectuală şi informaţiile private. Presa americană a făcut publice imagini video în care personalul consulatului chinez este înfăţişat arzând documente în curtea interioară a acestuia./aionita/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 iulie