Motto: „Nu vă temeți niciodată de certuri, ci căutați aventuri periculoase”
Acum 200 si ceva de ani se năștea, pe 24 iulie, cel care, deși a fost un părinte antimodel, astăzi este cunoscut ca un tată celebru – Alexandre Dumas Tatăl.
Pentru a plonja în universul plin de personaje memorabile al romancierului, putem spune o poveste adevărată despre istoria celor patru Alexandre, personalități fascinante, care aduc un argument puternic impactului familial asupra individului. Povestea începe cu primul Alexandre, marchizul Antoine-Alexandre Davy de la Pailleterie, care încalcă cutumele timpurilor și se căsătorește cu Marie Dumas, o sclavă de culoare din colonia Saint Domingue (astăzi Haiti). Din această uniune apare Thomas-Alexandre, cel care va fi un mare general în armata lui Napoleon. Marchizul va pierde toată avuția sa odată cu Revoluția Franceză. Tânărul Thomas, după ce tatăl său se opune înscrierii sale în armată, își ia numele mamei și se înscrie în istorie ca gloriosul general Dumas. Din nefericire, faima este singura care îi rămâne, fiind persecutat de Napoleon, legendele spunând că împăratul a fost invidios pe reușitele, fizicul impozant și statutul de brav luptător mulatru câștigat de tânărul general. Thomas-Alexandre moare când fiul său, Alexandre, n-are nici patru ani, lăsând-o pe soția sa singură, într-o stare materială precară. Amintirile mamei sale despre soțul ei curajos îl vor ajuta pe cel de-al treilea Alexandre să creioneze personaje ce se vor înscrie cu succes în literatura universală. Chiar dacă nu are o educație aleasă, Alexandre reușește să se ridice din situația grea, ajungând să lucreze în biroul ducelui D`Orleans și de acolo să pătrundă în lumea dramaturgilor. Odată cu forța creatoare a cuvintelor transpuse în piese de teatru, Alexandre Dumas devine tată, dar fără să recunoască acest fapt timp de 7 ani. Fiul Alexandre Dumas va fi recunoscut public, apoi trimis la internat, apoi dezmoștenit, tot public, de către marele scriitor, dar va fi recunoscător moștenirii artei de a scrie, devenind celebru grație romanelor sale „Dama cu camelii” și „Acuzatul”.
În lumina celor prezentate mai sus, îl putem înțelege mai bine pe cel pe care îl celebrăm astăzi, la 218 ani de la nașterea sa, Alexandre Dumas tatăl. Putem intui cum rădacinile sale africane l-au făcut să sufere, atât prin deprivarea de tată, un tată care a suferit din cauza societății care tolera sclavia și condamna orice personalitate diferită, cât și prin lupta cu sărăcia și de a confirma talentul său de scriitor. Lait-motivele din romanele sale sunt trădarea și dorința de răzbunare, setea de libertate și de afirmare a individualității, teme ce pot veni din toate rănile suferite de familia sa, începând de la bunica sa până la el.
Chiar dacă prima etapă din viața sa este încărcată de greutăți, găsim un tânăr Dumas plin de bucurie și exuberanță. Portretul realizat de William Henry Powel, pictor american, ne dezvaluie o persoană carismatică, cu un surâs șugubăț, cu ochi albaștri, luminoși, rotofei și cu un păr creț, vâlvoi, cel mai probabil trăsătură preluată de la bunica.
Setea de aventură și de viață este povestită și de Victor Hugo, cel care îl elogiază într-o scrisoare destinată fiului Alexandre Dumas, după moartea tatălui său: „ Alexandre Dumas este unul dintre acei oameni care pot fi numiți turnuri ale civilizației; curăță și îmbunătățește spiritele cu o veselie greu de descris și o lumină puternică; fertilizează sufletele, creierele, inteligențele, creează sete de citit, plonjează în geniul uman și îl implantează.”
Cariera lui Alexandre începe cu serviciul său în Biroul Regal al ducelui D`Orleans, cel care va fi, în viitor, regele Louis-Phillipe și care îl va ajuta în diferite ocazii. Această oportunitate vine datorită legăturilor aristocratice ale bunicului său, marchizul, care a rămas fără avere, dar i-a adus un beneficiu cu numele.
Ducele va remarca atât caligrafia deosebită a lui Dumas, cât și talentul său pentru piesele de teatru istorice.
Alexandre intră în legătură cu poeți și scriitori romantici și devine fascinat de lumea teatrului, pasiune care îl va duce până în punctul înființării unui teatru, Théâtre Historique, ani mai târziu.
La doar un an de când este în societatea pariziană și în biroul ducelui, Dumas are o legătură amoroasă cu Laure Labay, din care se va naște Alexandre Dumas junior, dar nu il va recunoaște pentru o perioadă de șapte ani, timp în care copilul va locui cu mama sa.
În 1825, apare piesa de teatru Hunting and loving, scrisă alături de Leuven. Patru ani mai târziu, Alexandre devine celebru cu piesa Henri al III-lea și curtea sa, reușind să se înscrie în curentul romantic, alături de Victor Hugo.
Relația sa cu Hugo va fi plină de suișuri și coborâșuri, cei doi se vor încăiera foarte des, chiar cu acuzații de plagiat venite din partea lui Hugo, dar se vor reconcilia la fel de ușor. Criticii vor aplauda sufletul cald al lui Dumas, menționând sinceritatea cu care se va bucura acesta de fiecare succes a lui Hugo și felul în care îl va susține chiar și când creatorul Cocoșatului de la Notre Dame va fi exilat de către Napoleon al III-lea.
Se pare că Hugo este ușor invidios pe Dumas, deoarece este mai carismatic și are mai mult succes, deși Victor se consideră net superior, atât literar, cât și moral.
Nu știm în ce măsură a resimțit Alexandre Dumas această superioritate, dar cu siguranță conflictul interior a fost generat de comentariile răutăcioase ale contemporanilor, luptă ce este transmisă prin romanul Georges, care abordează disputele cauzate de rasism. Eroul romanului omonim este un tânăr de culoare, care luptă chiar cu fratele său, alăturându-se sclavilor într-o revoltă și încercare de emancipare. Tot în acest roman întâlnim eforturile tânărului mulatru de a se educa singur pentru a le arăta celorlalți de ce este capabil.
Georges este singura operă în care Dumas vorbește evident despre rasism.
Pe lângă cariera literară, Alexandre Dumas încearcă și o carieră politică. El se alătură Revoluției din 1830 și va încerca, ani mai târziu, să devină membru al Parlamentului, fără succes însă.
Mare iubitor de aventuri, Dumas începe o serie de călătorii, prima fiind în Elveția, prilej de a publica un material cu impresii în urma acestei expediții. Organizează o mare petrecere, unde invită întreaga pătură de artiști din Paris, printre care și pictorul Delacroix. Urmează călătorii în Italia, Belgia și Germania.
În 1840 se căsătorește cu actrița Ida Ferrier, deși se zvonește că are numeroase aventuri amoroase înainte, în timpul și după căsătoria cu aceasta – aventuri care ar fi lăsat în urmă numeroși copii.
Anul 1844 este prolific și scriitorul publică Cei trei mușchetari și Contele de Monte Cristo.
Pleacă apoi în Spania și în Africa, Algeria și Tunisia, unde este fascinat de ceea ce întalnește, numind Orientul ca „leagăn al civilizației și ținut al libertății”.
Ca urmare a călătoriilor în mare fast și al unui stil de viață excentric, Dumas rămane cu datorii foarte mari și cu un teatru în gestiune, care intră în faliment. Pentru a scăpa de creditori, el alternează locuințele între Bruxelles și Paris. Încearcă să obțină venituri prin publicarea jurnalelor de călătorii, dar fără rezultate reale.
În 1859 merge în Italia, unde îl cunoaște pe Garibaldi și îl ajută pe acesta, cumpărând arme pentru trupele sale. Drept mulțumire, Garibaldi îl numește director muzeal în Napoli, oraș în care Dumas va rămâne patru ani.
Între 1865 și 1870 se plimbă prin Europa și scrie mereu.
În 1870, bătrân și plin de datorii, merge la fiul său, care acum este un scriitor celebru și rămâne în grija acestuia până la finalul vieții. Moare pe 5 decembrie, la 68 de ani, din cauze naturale.
Rămân în urma sa capodopere ca Laleaua neagră, Masca de fier, Regina Margot și multe altele, cât și fiul său talentat.
În 2002, trupul neînsuflețit al scriitorului este mutat în Pantheonul din Paris, pentru că „în sfârșit își va ocupa locul lângă Victor Hugo și Emile Zola, frații săi din literatură” a susținut fostul președinte Jacques Chirac.
Autor: Alina Măslin
