În cadrul procesului de modernizare a statului român s-a acordat o atenție deosebită pregătirii ofițerilor de marină. Astfel, prin Decizia Ministerului de Război nr.15/17.11.1872 s-a înființat „Școala Flotilei” cu sediul la Galați. Cursurile aveau o durată de doi ani, iar ofițerii și subofițerii pregătiți în această școală au îndeplinit diferite funcții, atât la bordul navelor Marinei Militare, dar și ale Flotei comerciale române. Pentru o mai bună pregătire a ofițerilor din Marina Militară, la 26 februarie 1896, a fost înființată Școala de Aplicație a Sublocotenenților de Marină. Această școală a funcționat la Galați până în anul 1901, când a fost mutată la Constanța. La 29 octombrie 1909, Școala de Aplicație a Sublocotenenților de Marină din Constanţa și-a schimbat denumirea în Școala Navală Superioară. Având criterii riguroase de admitere și profesori ofiteri exigenţi, Școala Navală a pregătit viitorii ofiteri ai Marinei Militare. Unul dintre absolventii Școlii Navale din Constanța a fost comandorul Constantin Borș :.
« În septembrie 1923, am dat examen la Școala Navală. Examenul a constat din probe scrise la matematică, limba română și o limbă străină. La proba orală examinarea a fost facută de un amiral și de patru comandori. M-au examinat la electricitate, optică și matematică. Deci, fizică și matematică. Limba străină nu era obligatorie. Dacă o știam, comisia putea să stabilească nivelul. Nu era obligatorie. Au fost mulți candidați care nu știau nici o limbă străină. Eu am dat examen la limba franceză.. Candidați am fost vreo 25 pe 15 locuri. Cei 15 reușiți la Școală am fost îmbrăcați în uniformă de soldat….bineînțeles soldat de marină. Noi eram încântați că o aveam și pe aceea, pentru că visul nostru era să fim marinari. Școala Navală era unde este azi actualul Muzeu al Marinei. Clasele erau la parter și dormitoarele la etaj. Nu aveam baie. Noi, ca să facem baie, ne duceam cu frontul în port o data pe săptămană. Făceam baie la baia portului. Masa era destul de bună, Am început cu instrucție militară de infanterie. Șase dintre colegi s-au speriat și au fugit. Așa că în clasă am rămas doar nouă elevi. În acealși timp, cu instrucția militară de infanterie am făcut și instrucție de marină. Instrucția de marină consta în tragerea la rame și la manevrele bărcilor cu pânze. Apoi am vizitat navele de război. Noi urmam să devenim ofițeri de punte. Școala Navală o făceau numai ofițerii de punte. Pentru [ofițerii] mecanici era o școală la Galați, căreia i se spunea “Basarabeanca”. Fac o paranteză: “Basarabeanca” era un șlep și acolo intrau copiii – mai mari și mai mici – care învățau mecanică, electricitate și matematică. Când terminau școala nu ieșeau ofițeri. Ei ieșeau maiștri militari. Maiștri militari mecanici. După ce erau îmbarcați, și recunoscuți ca fiind buni, dădeau niște examine și avansați ofițeri mecanici. Dat fiincă marina noastră era foarte mică, [ofițeri mecanici] erau foarte puțini. Erau mai mulți maiștri mecanici. Exista și Institutul Maritim. La Institutul Maritim intrau copii care învățau semnale de transmisie, matematică, matelotaj și diferite chestiuni de bord. Semnale de transmie se făceau cu mâna, cu fanioane și cu pavilioane. Acest Institut avea sediul unde era înainte Baza Navală. Și absolvenții Institutului Maritim ieșeau maiștrii de punte.
Revin la Școala Navală Română unde eu am fost elev. În timpul verii, am fost îmbarcați pe vechiul bric Mircea. În Școala Navală învățam, în primul rând, navigația. Pentru navigație trebuia să știm trigonometria sferică și matematică. Multă matematică. Pentru navigație făceam calcule nautice. La început, aceste calcule le exersam, le învățam în clasă. Pe urmă mergeam la nave. La nave, cu sextantul luam înălțimi și făceam punctual navei. Calculele erau multitple. Erau calcule de latitudine, calcule de longitudine, . Erau calcule pentru a afla când răsare soarele, fiindcă atunci se ridica pavilionul. Și calcule pentru a determina când apune soarele, pentru că atunci se cobora pavilionul. Deci, erau mai multe calcule. Cel mai important era calculul de punct. Adică locul navei în mijlocul mării. Asta se lua fie la soare, fie la lună, fie la stele. Celelalte materii studiate la Scoala Navală: în primul rând, electricitatea. După aceea era hidrografia, care se înăța după un manual scos la șapilograf. Se învăța limba engleză. Se mai învăța navigația teoretică, despre artilerie, despre torpile, transmisiuni, istoria marinei. Tactica navală s-a făcut mult mai târziu, când noi eram deja sublocotenenți. Am fost duși la nave ca să le cunoaștem: distrugătoare, canoniere, torpiloare, vedete…. vedetele erau niște șalupe italiene. Doi ani am făcut Școala Navală. După ce am terminat Școala Navală am mai făcut un an si jumatate la Școala Specială a Marinei. Deci, la marină cam patru ani se învăța. Eu am ieșit ofițer la 1 iulie 1925.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1996]
