În Brazilia, marea petrecere de Revelion de la Copacabana a fost anulată, din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit presei locale, care citează agenţia de turism Riotur, sărbătoarea din Rio de Janeiro, la care de obicei particopă trei milioane de vizitatori, nu poate avea loc, în acest an. Primarul Marcelo Crivella, care va prezenta, în zilele următoare, un plan pentru sfârșitul anului, este de părere că ar fi de preferat o sărbătoare virtuală. Dacă nu va fi disponibil un vaccin împotriva noului coronavirus, şi Carnavalul din 2021 ar putea fi anulat.
Petrecerea de Revelion de la Rio de Janeiro este una dintre cele mai renumite din întrega lume și atrage numeroși turiști în orașul port. Focurile de artificii sunt aprinse pe plute în Golful Guanabara şi numeroși muzicieni, trupe și DJ apar pe diverse scene de pe plaja Copacabana. (www.deutschlandfunk.de – 26 iulie, )/aionescu