Patronul echipei de fotbal „Dinamo Kiev”, Igor Surkis, a declarat că a avut o discuţie cu Mircea Lucescu după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora acesta din urmă ar fi decis să renunţe la postul de antrenor al echipei ucrainene. „Totul este bine. Dinamo are antrenor” – a asigurat Surkis, în cadrul unei emisiuni de televiziune. Agenţia ucraineană RBC menţioneză că informațiile referitoare la plecarea lui Lucescu de la „Dinamo Kiev” au apărut iniţial în mass-media din România, care au citat o declarație a antrenorului privind „imposibilitatea de a-şi continua activitatea (la Dinamo, n.red), din cauza tensiunilor cu suporterii din Kiev”. Atitudinea ostilă a suporterilor „Dinamo Kiev” este cauzată de faptul că, din 2004 până în 2016, Mircea Lucescu a antrenat „Şahtior Doneţk”, principala rivală a echipei „Dinamo Kiev” – explică agenţia RBC. Lucescu a fost numit antrenor al dinamoviştilor ucraineni pe 23 iulie, contractul fiind semnat pe o perioadă de doi ani, cu opțiune de prelungire. Mircea Lucescu a părăsit Ucraina imediat după semnarea contractului, urmând să revină la Kiev pe 30 iulie, când are programată o conferință de presă și primul antrenament./sdan/avladucu
www.rbc.ua – 28 iulie