Presa internațională continuă să urmărească atent criza coronavirusului, constatând că tot mai multe țări încep să reintroducă restricții și măsuri de siguranță, pe fondul creșterii accentuate a numărului de cazuri înregistrate. În Statele Unite a început unul dintre cele mai ample teste clinice pentru un potențial vaccin împotriva coronavirusului, anunță The New York Times. La dezvoltarea vaccinului colaborează Institutele Naționale de Sănătate din SUA și compania Moderna. „Studiul clinic aflat în cea de a treia fază include 30.000 de persoane, dintre care jumătate vor primi două doze de vaccin, la 28 de zile distanță, iar cealaltă jumătate un placebo pe bază de soluție salină. Cercetătorii vor monitoriza subiecții, verificând cât de sigur și de eficient este vaccinul. Vor urmări efectele secundare și dacă semnificativ mai puține persoane vaccinate se vor îmbolnăvi de COVID-19, pentru a determina dacă vaccinul previne îmbolnăvirea, cazurile severe sau decesul. Primele teste au arătat că vaccinul a stimulat un răspuns imun puternic, cu efecte secundare minore și trecătoare, precum dureri în brațe, oboseală și febră”, completează The New York Times.
Tot din actualitatea de peste ocean, presa reține că Robert O’Brien, consilierul pentru Siguranță Națională al lui Donald Trump, a fost depistat pozitiv la testul pentru coronavirus. Potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de Bloomberg, îmbolnăvirea lui O’Brien nu reprezintă niciun risc pentru președinte sau vice-președinte. O’Brien s-ar fi îmbolnăvit în timp ce petrecea câteva zile libere, alături de familie, și de atunci a intrat în izolare și nu ar mai fi avut contact direct cu Donald Trump, precizează Bloomberg. Făcând un sumar al situației globale a pandemiei, publicația citată amintește că s-au înregistrat peste 16,2 milioane de cazuri de îmbolnăvire, iar numărul deceselor a trecut de 648.000, conform celor mai recente date anunțate de universitatea Johns Hopkins. Doar în Statele Unite, s-au înregistrat peste 4,2 milioane de cazuri de îmbolnăvire și aproape 147.000 de decese.
Un tablou nu tocmai îmbucurător este vizibil și în Europa, unde „Recrudescența cazurilor de coronavirus readuce restricții de călătorie”, potrivit publicației grecești Kerdos. În state precum Franța, Marea Britanie, Germania sau Grecia au fost introduse restricții privind turiștii străini, fiind întocmite liste cu țări în ordinea gradului de siguranță. De exemplu, „Grecia a anunțat că turiștilor care vin din România și Bulgaria cu avionul li se va permite îmbarcarea, începând de marți, doar dacă prezintă un test negativ cu 72 de ore înainte de sosirea lor la avion. Ambele țări au înregistrat o creștere a cazurilor de coronavirus în această lună, noile infecții cu Covid-19 crescând de patru ori în România și cu 50% în Bulgaria”, mai amintește publicația Kerdos din Grecia.
Referindu-se la acordul de încetare a focului în zona de conflict din estul Ucrainei, convenit între Kiev și Moscova și intrat în vigoare în cursul nopții trecute, Euronews notează că o încetare durabilă a focului ar pava calea pentru implementarea celorlalte clauze convenite în acordul de la Minsk. Bruno Lete, partener la centrul de reflecție German Marshall Fund din Bruxelles, a comentat pentru Euronews că „Ucraina își dorește în principal pacea, dar vrea în același timp să recâștige controlul asupra teritoriilor sale estice, fără a ține neapărat să obțină pacea cu orice preț. Rusia, de cealaltă parte, este interesată să își proiecteze influența în estul Ucrainei, dar vrea în același timp să își normalizeze relațiile cu Europa. Și știe că, pentru asta, trebuie să facă unele concesii”.
De altfel, conflictul din Ucraina este unul dintre motivele pentru care Rusia nu poate reveni la grupul G7, potrivit ministrului german de Externe. Heiko Maas a declarat într-un interviu pentru ziarul Rheinische Post că „Moscova trebuie să depună eforturi mai substanțiale pentru soluționarea conflictului din Ucraina. Motivele excluderii Rusiei au fost anexarea Crimeii și intervenția în estul Ucrainei. Cât timp nu avem o soluție acolo, nu văd nicio șansă” pentru revenirea Rusiei alături de statele membre G7. Totuși, Rusia rămâne importantă pentru G7, scrie Deutsche Welle, citându-l pe șeful diplomației germane. „Avem nevoie de Rusia pentru a soluționa conflictele din Siria, Libia și Ucraina”, a arătat ministrul Maas, care a criticat însă Rusia pe motiv că a împiedicat livrarea ajutorului umanitar pentru 1,5 milioane de persoane în Siria. Pe de altă parte, Aleksandr Kamkin, cercetător științific principal la Centrul de studii germane din cadrul Institutului pentru Europa al Academiei de Științe a Rusiei, citat de Ria Novosti, a afirmat că declarația ministrului german nu ajută la soluționarea conflictului din estul Ucrainei ci, dimpotrivă, „escaladează conflictul”. Cercetătorul rus a calificat drept „cinică” declarația responsabilului german în contextul în care președinții Rusiei și Ucrainei au discutat despre soluționarea conflictului.
Florin Matei, Agenția de Presă RADOR