Proba scrisă a examenului de titularizare a personalului didactic din învățământul preuniversitar va avea loc astăzi. Potrivit Ministerului Educației, au fost deschise 123 de centre. S-au înscris peste 30.000 de candidați, aproape 3.000 dintre ei provenind din promoția curentă. Subiectele vor fi anunțate peste o oră, iar candidații vor respecta măsurile igienico-sanitare în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus. În fiecare sală de concurs se recomandă să fie repartizați profesori care susțin concursul la cel puțin două discipline diferite. Cei care în timpul desfățurării probei scrise sunt surprinși copiind, având asupra lor telefoane mobile sau alte mijloace de calcul sau de comunicare la distanță ori transmițând soluții cu privire la subiecte sunt eliminați din concurs. Aceeași măsură se aplică și pentru orice altă tentativă de fraudă. Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate săptămâna viitoare./ahincu/cvanatoru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 29 iulie