Guvernul olandez a anunţat miercuri că nu va sfătui cetăţenii să poarte măști pentru a limita răspândirea coronavirusului, afirmând că argumentele științifice privind eficacitatea acestora nu sunt unanime. Decizia a fost anunțată de ministrul pentru îngrijirea medicală şi sport, Tamara van Ark, după o revizuire a Institutului Național pentru Sănătate (RIVM). În schimb, guvernul va căuta să determine o adeziune publică mai mare la regulile de distanțare socială, după o creștere a numărului cazurilor de coronavirus din țară, săptămâna aceasta, a declarat dna Van Ark în cadrul unei conferințe de presă desfăşurate la Haga./opopescu/dsirbu
(REUTERS – 29 iulie)