Jocurile Olimpice de la Tokyo ar putea fi amânate din nou, spune şeful comitetului de organizare, Toshirō Mutō

Şeful Comitetului Olimpic de organizare a JO de la Tokyo, Toshirō Mutō a spus că încă o amânare a Jocurilor Olimpice nu este exclusă. Jocurile Olimpice de vara aceasta au fost amânate până în 2021, din cauza coronavirusului. Toshirō Mutō a spus că cea mai mare provocare este organizarea unei Olimpiade sigure, dar că un vaccin contra coronavirusului nu este o precondiţie. Mai multe tipuri de măsuri sunt puse în discuţie, printre care crearea unui sistem care nu va permite atleţilor din ţările de pe lista celor interzise, din cauza ratei mari de infecţii, să concureze la Tokyo. Ar putea fi limitat numărul de spectatori. Toshirō Mutō a spus de asemenea că va simplifica jocurile, parţial pentru a economisi bani, relatează corespondentul BBC./aboboc/avladucu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 iulie)