Motto: “Acest om a fost ori nebun, ori i-a depășit pe toți, dar nu exclud să fi fost și una și alta“ – pictorul francez Camille Pissarro despre van Gogh, după moartea acestuia
Miercuri, 29 iulie, se împlinesc 130 de ani de la moartea lui Vincent van Gogh, pictor, desenator şi gravor olandez, care a marcat profund viaţa artistică a secolului al XIX-lea prin creaţiile sale pline de emoţie şi culoare.
Existenţa sa a fost dominată de numeroase probleme psihice, de sărăcie şi nefericire, de momente de automutilare, încheindu-se tragic, la doar 37 de ani, în urma unui glonţ pe care şi l-a tras în piept.
Însă van Gogh şi-a regăsit fericirea în pictură, în dragostea pentru natură, în compasiunea pentru cei mai săraci ca el.
A creat în doar 10 ani de activitate, peste 2000 de lucrări de artă şi, deşi în timpul vieţii a reuşit să vândă un singur tablou, în zilele noastre, unele dintre lucrările sale valorează zeci de milioane de euro.
* * * * *
Vincent Willem van Gogh s-a născut la 30 martie 1853, la Zundert, Regatul Țărilor de Jos, tatăl său, Theodorus van Gogh, fiind pastor protestant, iar mama sa, Anna Carbentus van Gogh, având o pasiune aparte pentru pictură.
Din căsătoria lor au rezultat 7 copii, din care primul a murit la puțin timp după naștere, la 30 martie 1852, cu exact un an înainte de naşterea viitorului pictor de geniu. După Vincent au venit pe lume Anna Cornelia, Theo, Elisabheta Huberta, Wilhelmine Jacoba și Cornelis Vincent.
Între anii 1861-1864, a urmat școala locală de cadre didactice și cursurile de educație religioasă.
În anul 1862, van Gogh a început să deseneze, realizând mai multe schiţe, iar în anul 1863, realizează câteva peisaje.
În anul 1865, a fost trimis la un mic internat particular din Zevenbergen, un oraș aflat la câţiva kilometri de Zundert, iar un an mai târziu a frecventat Institutul Tehnic din Tilburg.
În anul 1869, se va angaja la galeria de artă Goupil din Haga, a unchiului său, Cent, care era negustor de artă.
În iunie 1873, artistul este mutat la sucursala din Londra a firmei Goupil (locul său de la Haga fiind ocupat de către Theo, fratele său, transferat la rândul său de la Bruxelles).
În august 1873, van Gogh se va muta în casa unei oarecare doamne Loyer, iar artistul se va îndrăgosti nebuneşte de fiica logodită a acesteia, Ursula.
Se va afla apoi, pentru scurtă vreme la Paris, iar în aprilie 1876, îşi va da demisia de la Goupil.
S-a întors în Anglia, la Ramsgate, unde a încercat să predea într-o mică școală, însă lucrurile nu mergeau aşa cum şi-a dorit, astfel că va renunţa la cariera poedagogică, va încerca să îşi urmărească ţelul de a predica Evanghelia, apoi, va lucra într-o librărie din Dordrecht timp de 6 luni.
În anul 1877, se mută la Amsterdam, la unchiul său Johannes van Gogh, cu scopul de a studia teologia și de a se înscrie la Universitatea din Leida, însă va pica, un an mai târziu, examenul de admitere.
În iulie 1878, se mută la Bruxelles, unde frecventează un curs de predicator, însă va pica examenul final.
Se va afla, apoi, în anii 1878-1879, în regiunea minieră Borinage din Belgia, unde va predica. Este impresionat de sărăcia oamenilor de aici şi va dona din mica sa avere, inclusiv haine, pentru persoanele cele mai defavorizate, iar el dormea pe podea și se hrănea cu apă și pâine.
În anul care a urmat, începe să fie dominat de o depresie apăsătoare, perioadă care coincide cu o activitate artistică bogată, în care desenează asiduu. Este momentul în care va debuta cu adevărat decada sa din viaţă în care a realizat cele mai importante lucrări.
Începând cu anul 1880, cea mai importantă persoană a fost fratele lui, Theo, care avea să-l susțină financiar şi emoțional – aceasta şi prin indermediul a sute de scrisori, cu un conţinut emoţional remarcabil. Theo avea să suporte cheltuielile artistului legate de locuință, de mobilier, de îmbrăcăminte, de mâncare și băutură – din ce în ce mai abundentă în anumite perioade ale vieţii -, de culori și pânze pentru pictură, iar, ulterior, şi cheltuielile medicale ocazionate de problemele psihice ale srtistului. În tot acest timp, fratele său aduna picturile și desenele trimise de fratele său și se străduia să i le vândă, însă acestea nu aveau să fie apreciate, în timpul vieţii artistului, la adevărata lor valoare.
Trebuie spus că la începutul carierei sale artistice, van Gogh și-a ales drept personaje țăranii pe care îi cunoștea atât de bine, dând viaţă unor portrete și scene de grup care arătau asprimea, duritatea vieţii personajelor, chipurile lor obosite și triste.
În 1881, van Gogh realizează lucrările „Semănătorul” – în creion, cerneală și pictură pe hârtie velină – şi „Natură moartă cu varză și saboți de lemn”, o lucrare în ulei pe hârtie aplicată pe panou, iar în 1982, „Loteria de stat”, o lucrare realizată cu cretă neagră, creion, acuarelă și cerneală pe hârtie velină.
Tot în anul 1882, artistul s-a îmbolnăvit de sifilis, iar la acutizarea bolii, netratată complet, se vor adăuga crizele de epilepsie – cauzate cel mai probabil de excesul de absint – , precum și depresiile adânci.
Tot în anul 1882, în viața lui van Gogh apare Clasina Maria Hoornik, o prostituată mai în vârstă decât el, însărcinată și deja mamă a unei fetițe, care îi va deveni model. Timp de un an, cei doi vor trăi doar din banii trimişi de Theo, în condiţii dificile, iar în 1883, Vincent îşi va părăsi muza, şi se va dedica, în totalitate artei.
În decembrie 1883, artistul revine în casa părintească, unde realizează o serie incredibilă de tablouri și desene, are timp să acorde lecții de pictură, învață să cânte la pian și citește extrem de mult.
În anul 1885, va realiza „Mâncătorii de cartofi”, o remarcabilă pictură în ulei pe pânză, iar în 1886, se înscrie la Școala de Arte Frumoase, însă nu reuşeşte să treacă examenele.
Decide să se mute la Paris, leagănul impresionismului, mișcare artistică care l-a influențat puternic pe van Gogh. Se va stabili în casa fratelui său, Theo.
Artistul lucrează în atelierul faimosului pictor Fernand Cormon, unde va lua contact cu artişti remarcabili şi lucrările lor: Henri de Toulouse-Lautrec, Émile Bernard, Claude Monet, Camille Pissarro, Alfred Sisley, Pierre-Auguste Renoir și Paul Signac.
În anul 1887, va picta „Agostina Segatori”, în ulei pe pânză.
Împreună cu Bernard, Toulouse-Lautrec, Anquentin și Paul Gauguin formează grupul “Micului bulevard”, iar apropierea de acesta din urmă îi va determina să se mute împreună, la Arles, pentru o colaborare artistică aprofundată.
Este o perioadă deosebit de favorabilă laturii sale artistice, în care va realiza sute de tablouri.
În 1888, van Gogh pictează în ulei pe pânză, „Casa galbenă”, iar la finalul anului, în urma unor neînţelegeri cu Gauguin, van Gogh comite o nebunie, tăindu-şi cu briciul o ureche, pe care o va face cadou unei prostituate pe nume Rachel.
Gauguin va relata, mai târziu, gestul de neexplicat al prietenului său: „În apropierea casei noastre erau jandarmi și un domn mic de statură, care era comisar de poliție. Iată ce se întâmplase. Van Gogh s-a întors acasă și și-a tăiat urechea complet. A trecut mult timp ca să oprească hemoragia, din moment ce pe lespezi erau aruncate haine îmbibate de sânge, în ambele camere de la parter. Cele două camere și scara dinspre dormitor erau murdare de sânge. Când am vrut să ies, cu o beretă bine potrivită pe cap, am mers glonț într-una din acele case în care se găsea dama de companie care păzea urechea lui Vincent împachetată”.
Ca urmare a automutilării, Vincent este internat la spitalul din Arles, iar crizele psihice tot mai dese îl vor constrânge să revină aici frecvent. Mai mult, cetățenii din Arles semnează o petiție prin care cer ca artistul să părăsească orașul.
În mai 1889, van Gogh se internează din proprie inițiativă la spitalul de psihiatrie din Saint-Paul-de-Mausole, lângă Saint-Rémy-de-Provence. Este ceai mai neagră perioadă din existenţa artistului, dar cea mai prolifică din viaţa sa artistică, fiindcă reuşeşte să picteze un tablou pe zi, desenează foarte mult şi îşi dorește să devină un pictor de succes.
Însă, către finalul anului 1889, suferă o nouă şi puternică criză, în timpul căreia înghite culorile cu care picta, extrem de toxice, însă medicii reuşesc să îl salveze la timp.
Se teme că nebunia ar putea să îi distrugă capacitatea de a picta și pleacă, în mai 1890, la un doctor cu experiență, cunoscutul Paul Louis Gachet. Aici, artistul reuşeşte să picteze peste 70 de tablouri în mai puțin de 2 luni, iar medicul devine prietenul pacientului său și-l invită la casa lui în fiecare duminică.
Pe dea altă parte, costurile tratamentelor fratelui său îl aduc pe Theo aproape de faliment, iar mulţi dintre prietenii artistului fac o chetă pentru a-l ajuta pe Theo să plătească tratamentele acestuia.
În această perioadă a activităţii sale artistice, van Gogh a renunțat la modele, pictând din memorie, mai ales peisaje și compoziții florale, remarcabile prin amplitudinea cromatică.
În ultimii doi ani de viaţă, van Gogh realizează unele dintre cele mai reuşite opere ale sale, toate create în ulei pe pânză: în 1889 – „Vază cu 12 floarea-soarelui”, „Autoportret”, „Portretul lui Joseph Roulin”, „Noapte înstelată”, şi „Lan de grâu cu chiparoși”, iar în 1890 – „Lan de grâu cu corbi”.
Culmea, însă, în toate aceste perioade, în care boala lui începe să atingă apogeul, Van Gogh lucrează, cu o rapiditate miraculoasă și cu o cromatică explozivă, un număr impresionant de lucrări.
Cu câteva luni înainte de moartea sa, se vindea singurul tablou din întreaga sa creaţie artistică, în timpul vieţii, „Podgoria Roșie”, care a fost achiziționat pentru suma derizorie de 400 de franci, în Belgia.
Van Gogh a fost externat pe 16 mai 1890, la cererea sa, în ciuda dovezilor că încă se mai confrunta cu probleme psihice.
La 27 iulie 1890, Vincent iese pe câmp să picteze, însă va intra într-o nouă criză şi se va împuşca în piept.
Este spitalizat, însă medicii nu mai pot face nimic pentru el. Mai apucă doar să poarte o scurtă conversaţie cu fratele său, Theo, căruia îi şopteşte: “tristețea va dăinui mereu”.
În noaptea de 29 iulie 1890, Vincent van Gogh a trecut la Domnul, la doar 37 de ani.
Sicriul său și întreaga încăpere în care au avut loc funeraliile au fost împodobite cu floarea soarelui, floarea sa favorită, iar înhumarea sa a avut loc la Cimetière d’Auvers-sur-Oise.
Au existat biografi care au afirmat că van Gogh nu s-a sinucis, ci ar fi fost împușcat din greșeală de doi băieți. Mai mult, în urma cercetărilor a reieșit faptul că unghiul glontelui era unul oblic, și nu drept cum ar fi trebuit să fie dacă artistul s-ar fi sinucis.
Fratele său, Theo, a murit la doar câteva luni după artist, în 1891, de sifilis paralizant, fratele lor, Cornelis Vincent s-a sinucis în anul 1900, iar sora lor, Willemina, a murit de demență, în anul 1941, după ce fusese internată peste 30 de ani într-un azil psihiatric.
Toate cele peste 600 de scrisori care constituie corespondența artistului cu fretele său, Theo, au fost publicate de cumnata sa, Johanna van Gogh-Bonger, soţia lui Theo, în trei volume. Se spune că fără insistenţa Johannei, numele lui van Gogh s-ar fi estompat în uitare.
În anul 1965, pe câmpul în care a fost găsit rănit maestrul impresionist olandez, un agricultor a descoperit ceea ce se crede a fi pistolul cu care acesta s-a împuşcat. Arma a fost prezentată pentru public pentru prima dată în 2012, cu ocazia lansării cărţii “Aurait-on retrouve l’arme du suicide?”, de Alain Rohan, apoi a fost expusă la Muzeul Van Gogh din Amsterdam în anul 2016, însă autentificarea armei nu va fi probabil niciodată confirmată în mod oficial.
Dupp ce Johanna a murit, singurul ei copil cu Theo, botezat tot Vincent, a înfiinţat Muzeul Van Gogh, în Amsterdam, în anul 1973, care reuneşte marea majoritate a picturilor maestrului.
Lucrările celui care fusese de multe ori respins şi ironizat, care nu reuşise să vândă decât un singur tablou în timpul vieţii, şi acela pentru o sumă derizorie, ating astăzi sume colosale la licitaţiile internaţionale de artă.
În anul 1990, s-a vândut cel mai scump tablou al său, “Portretul doctorului Gachet”, care a fost cedat pentru 82,5 milioane USD.
În mai 2015, o altă pânză a artistului olandez, ”L’allée des Alyscamps”, un magnific peisaj pictat la Arles în toamna lui 1888, a fost adjudecată cu 66 milioane de dolari la o licitaţie organizată la New York.
RADOR
