Ministrul sârb de externe, Ivica Dačić, a declarat că Uniunea Europeană cu siguranță nu va include Serbia pe lista statelor sigure în contextul epidemiei de coronavirus, deoarece situația din țară nu s-a îmbunătățit. „Situația epidemiologică nu permite ca cineva să ne includă pe lista statelor sigure pentru ca cetățenii sârbi să poată circula liber în statele UE” – a declarat Dačić, adăugând că UE recomandă, dar statele membre decid dacă își deschid sau nu frontierele pentru cetățenii Serbiei. „Grecii și-ar dori să se întâmple așa, dar situația epidemiologică de acum este de așa natură, încât astfel de știri nu vor veni prea curând” – a subliniat Dačić. Referindu-se la faptul că cetățenii străini pot intra în Serbia fără un test negativ coronavirus și fără carantină, Dačić a declarat că această hotărâre a autorităților sârbe nu se va modifica./rmihaj/asalar
(www.rts.rs – 29 iulie)