După câștigarea Independenței, România a trecut rapid la dezvoltarea marinei militare și civile. O flotă modernă avea nevoie atât de ofițeri, cât și de maiștri militari bine pregătiți profesional. De aceea, la data de 8 octombrie 1897, prin Înaltul Decret nr. 3110, regele Carol I a aprobat „Regulamentul de funcţionare al Şcolii de submecanici şi submaeştri de marină”, care, la înfiinţare, şi-a recrutat elevii doar dintre fiii marinarilor din Marina de Război sau Civilă şi dintre fiii de militari. Şcoala a funcţionat la Galaţi. În anul 1908, şcoala s-a mutat la Constanţa, în actualul imobil al Muzeului Marinei. Odată cu înfiinţarea Corpului Maiştrilor Militari, prin Decretul nr. 2064/1909, şcoala s-a reorganizat sub denumirea de Şcoala de marină a maeştrilor șefi de specialitate. Declanşarea Primului Război Mondial a dus la mutarea şcolii la Galaţi. În scurt timp cursurile s-au înterupt, iar elevii au fost detaşaţi în unităţile Marinei Militare. După terminarea Primului Război Mondial, statutul maiștrilor militari s-a schimbat, ei devenind ajutoare ale ofițerilor (Înaltul Decret Regal nr. 1875/1919). Începând cu anul 1920, Şcoala de Maiştri a fost reorganizată și a pregătit specialişti cu studii medii pentru marină. Această școală a avut două instituții: Institutul Maritim, cu sediul în Constanţa, şi Şcoala de Mecanici şi Electricieni, cu sediul în Sulina. Institutul Maritim a cuprins: Şcoala Copiilor de Marină (durata de trei ani), Şcoala Instructorilor de Specialitate (durata de un an) și Şcoala de Maiştri (durata de 2 ani). Începând cu 1 octombrie 1928, la Constanţa a funcționat și Şcoala de Specialişti ai Marinei Militare, unde tinerii au fost pregatiți în specialităţile de punte. Unul dintre absolvenții Institutului Maritim a fost Gheorghe Bucur :
„În timpul verii 1922, au apărut afişe pe străzile Constanţei că în toamnă se înfiinţează o şcoală de marină – Institutul Maritim -, care se compunea din două şcoli: Școala Copiilor de Marină (dura patru ani) – era un fel de gimnaziu şi Școala de Maiştri (dura doi ani). Tata m-a luat, m-a dus la nişte vapoare, la nişte medici militari, m-au dezbrăcat în pielea goală… „Du-te-ncolo! Vino-ncoace!” …m-au studiat şi m-au admis medical. Examenul medical era cel mai important examen în marină. Să ai un fizic plăcut, să mergi frumos, să ai o înălţime potrivită… În Institutul Maritim se primeau feciori de marinari, orfani de război, copii săraci cu patru clase şi, dacă mai aveau şi de liceu, nu era rău!
La 14 noiembrie 1920 s-a deschis şcoala. M-am prezentat la şcoală… cu două cămăşi de noapte, cu pastă de dinţi şi perie de dinţi. Sediul şcolii era pe vechiul crucişător Elisabeta…care data din 1800 şi nu ştiu cât… un vechi crucişător cu puntea de lemn şi care era bun pentru şcoală pe timpul verii, nu toamna-iarna când era foarte frig. Ne-am prezentat cam 125 de elevi în spațiul mic al crucișătorului. Cupolele [tunurile] erau în afara bordului, aşa erau … Apă… tămâie! Apa era împuţită pentru că tancurile vasului erau vechi … Spuneau că acea apă e bună să ne spălăm pe dinţi! Noi n-aveam nici apă de băut! Rufele le spălam noi, copiii! Eram de 13 ani jumate… aveam colegi de 14… 15…. Dacă erau câini pe chei lătrau la ele, aşa de frumoase erau! N-aveam apă caldă să le spălăm, le spălam cu apă de mare. Apă dulce, mai puţină! A început să intre molima în noi: scarlatină, ne umplusem de insecte, de păduchi… De aceea, conducerea Marinei a hotărât să închidă şcoala. Asta s-a întâmplat cam la 20 decembrie. Ne îmbrăcase cu nişte haine făcute din stofă rusească. Această stofă fusese găsită pe nişte şlepuri la Dunăre. Din această stofă ne-au făcut mantăi şi haine; format marinăresc, însă culoarea “ciel”, nu bleu, cum de obicei poartă marina. Şi am plecat acasă îmbrăcaţi în uniformă, mândri că suntem marinari. Şi am stat toată iarna acasă! La 1 aprilie, s-a redeschis şcoala. Şi, la 1 aprilie 1923, ne-am prezentat pe crucişătorul Elisabeta, însă nu a mai venit decât jumătate din câţi elevi am fost. Cursurile de iarnă le-am făcut vara pe crucişător, însă pe băncile pe care mâncam, cu caietele pe genunchi… Primitiv, dar am învăţat! Aveam profesori de liceu, aveam până și profesor de muzică! Făceam materii de liceu. Clasa I de liceu: istorie… geometrie… limba română…. Şcoală am făcut până toamna. În afară de cursurile de liceu, de “gimnaziu”, cum îi spunea atunci, făceam şi marinărie. Adică făceam „bărci”. Aveam baleniere cu patru rame, avea bărci cu opt rame…. Şi am învățat marinărie trăgând la rame. Când erau valuri şi furtună pe mare, eram scoși la gura portului, la farul Regele Carol I. Comandantul venea cu şalupa şi ne urmărea şi, mai târziu, ne-a spus că era îngrozit, că el n-a mai fost comandant de copii niciodată şi îi era frică să nu păţim ceva. Ne scotea cu bărcile în larg şi el sta la cheu, între dig şi pod, şi privea la noi. Câteodată valurile erau mari, nu ne mai vedea şi credea că ne-am scufundat. Noi eram câte doi la ramă, viteji, trăgeam bine la rame! Şi am învăţat să ramăm, să vâslim. Eu totdeauna am fost şef de barcă! Cunoşteam bine marinăria! Cursurile de vară le-am făcut până în octombrie. După care am avut 15 zile vacanţă. Când am venit după vacanță, ne-am prezentat într-un local lângă Muzeul Marinei de azi. Aici era o sală mare, unde pe două rânduri se instalase nişte rastele din bârne de lemn cu cârlige pentru hamace. Am fost foarte mulţumiţi. Aveam spălător în interior. De multe ori, iarna, când era gerul mai mare, ieșeam afară, dezbrăcați până la brâu și ne spălam la ger, ca să ne călim! Şi n-a răcit niciunul, niciunul n-a zăcut. Lângă dormitor era o anexă unde făceam cursurile, pe mesele pe care mâncam; le curăţam frumos… Ne-au dat caiete, am avut cărţi… Istoria românilor. Am avut profesori la higienă, la fizică, la chimie, la istorie….. Nu-mi mai amintesc…
Cum eram organizaţi? Pe distrugător eram organizaţi pe divizioane. Divizionul I şi II era tribordul, III şi IV – babordul şi aşa a continuat organizarea până la debarcare. Iar la uscat eram organizați pe grupe. Nu era specializarea deocamdată. Atunci învăţam numai carte, specializări nu făceam primii patru ani. Am făcut numai cursuri de liceu.
Masa?…. aveam un singur fel de mâncare: o ciorbă cu carne, grasă sau slabă. Mie nu-mi plăcea gras şi dădeam vecinului p-aia grasă şi eu o mâncam pe aia slabă din ciorbă.
La şcoală am fost organizaţi pe grupe. Cine au fost şefi de grupă? La început au fost
patru elevi care fuseseră la [Școala Copiilor de Marină] Tighina, copii de trupă cu câţiva ani mai mari decât noi. Pentru că deja erau formaţi, au fost puși şefi de grupă. Grupa se compunea din 15 elevi, cam aşa rămăsesem noi după vacanţa de iarnă, pe crucişătorul Elisabeta. Deci, anul I l-am făcut… pe Elisabeta. Toamna am intrat în anul II şi acum şefi de grupă au fost aleși dintre cei cu note bune. În anul II am fost îmbarcați tot pe crucisătorul Elisabeta. De data asta, n-am mai făcut cursuri, ci am făcut numai marinărie. Aveam bărci cu vele, cu catarg… ne-au învăţat să facem curse cu bărcile cu vele. Abia aşteptam să bată vântul ca să facem şcoală cu ele! Ieşeam şi în larg pe furtună … nu s-a pierdut nici un elev… Nici un accident n-am avut în timpul şcolii! Şi am învăţat marinărie toată vara.
La școală era disciplină militară. Seara, înainte de culcare, se dezbrăcau băieţii şi împătureau hainele şi le ţineau pe mâini. Șeful venea şi bătea cu palma… dacă ieşea puţin praf, îl trimiteam la scuturat din nou şi-l mai căutam şi de insecte!
Am terminat şi anul II … Toamna iar ne-am prezentat în aripa dreaptă a clădirii care azi este Muzeului Marinei. Şi am făcut şi anul III. În anul III, o parte din elevii mai mari ca vârstă s-au dus la Galaţi la Școala de Maiştri Mecanici…. la şcoala de mecanici şi electricieni. Această școală a fost înfiinţată în ‘921 pe şlepul Basarabeanca. [În timpul războiului] eu am văzutut acest șlep ca vas spital. O dată cu ocuparea Basarabiei, acest vas-spital a devenit Basarabeanca, sediul Școlii de Maiştri Mecanici de la Galaţi. Vasul era ancorat în dreptul căii Tighina – Galați.
După anul III nu ne-am mai îmbarcat pe crucişătorul Elisabeta. Crucişătorul Elisabeta dispăruse, plecase la Sulina, apoi la Galaţi; nu mai era în portul Constanţa. Acum practica am făcut-o pe torpiloare. Toţi elevii am fost îmbarcați pe torpiloare. După ce am terminat practica pe torpiloare, şcoala s-a mutat la Baza Navală Maritimă, aripa din dreapta. Au fost montate rastele într-o sală mare. Acum aveam bănci, nu mai învăţam pe mesele pe care mâncam… Era o şcoală normală acum. Am învăţat carte! Limba italiană, franceza…. În anul IV a început specialitatea. Noi rămăsesem11 inși. Câțiva colegi de-ai noştri fusesetă deja trimiși la Școala de Mecanici şi Electricieni [la Galați]. Deci, toţi 11 inşi câţi mai rămăsesem – toţi am fost făcuți torpilori. Profesor de torpile am avut un sublocotenent promoţia ‘922. Învăţa, citea şi el prin manuale şi ne preda teoretie. Făcea numai teoretie. La 1 aprilie 1924 cei unsprezece elevi am fost îmbarcați pe un torpilor și duși la Sulina. Acolo am fost îmbarcați pe un șlep acostat pe malul drept al canalului, mai sus de Sulina. La Sulina am găsit un maistru, zice-se că era “torpilor”, dar el nu ştia decât să deschidă valva şi să pornească maşina… ca să vedem şi noi cum se învârt elicele. Acest şlep cu torpile a fost capturat de la ruşi în timpul revoluţiei. Din torpilele găsite, noi n-am demontat nici una pentru că n-am avut chei. Doar le porneam că erau încărcate cu aer de la ruşi… Noi făceam, chipurie, specialitatea de torpilori! Toamna lui ‘24 am venit iar la şcoală, la Baza Navală. Și din ordinul unui contraamiral am fost toți îmbarcați pe vas. Eu am fost îmbarcat pe distrugătorul Mărăști”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2001]
