RADOR (1 august) – O zonă a Alpilor Eveţieni a devenit galbenă vineri seară, ca urmare a unui amplu spectacol pirotehnic, în condiţiile în care Elveția şi-a marcat ziua națională cu un eveniment potrivit COVID-19 și regulilor de distanțare socială. Lanțurile muntoase Veisivi și Dent de Perroc – cu înălţimi de aproape 4.000 de metri – din cantonul sudic Wallis, au fost iluminate cu ajutorul a mai mult de 100 kg de pulbere de magneziu aprinse în cursul evenimentului. Deși Ziua Națională a Elveției este pe 1 august, mulți oameni o sărbătoresc cu o seară înainte. Data marchează întemeierea Elveției, în 1291. Spectacolul pirotehnic, care a iluminat 12 km pătrați de munți, a fost vizibil de la 20 km distanță. „Este ca și cum 100 de milioane de lumânări sunt aprinse pe munți și le conferă o minunată strălucire caldă„, a declarat organizatorul Jacques Morard, care conduce Jimagine, o companie de evenimente din Montreux. „Mulți oameni din Elveția recurg, în mod normal, la artificii pentru a sărbători ziua noastră națională, dar anul acesta aşa ceva a fost imposibil din cauza reglementărilor de distanțare socială„. În prezent, adunările publice de peste 1.000 de persoane sunt interzise, pentru a se preveni răspândirea coronavirusului. Mii de spectatori s-au adunat pe valea Evolene pentru a asista la spectacolul care a durat trei minute, la o distanță sigură unul de celălalt. Spectacolul a urmat unuia similar din 2015, când pulberea de magneziu a fost folosită pentru a colora munții în roşu, cu ocazia aderării la Elveţia a cantonului Wallis. Evenimentul de atunci a fost organizat tot de dl Morard. Acesta, în vârstă de 62 de ani, a declarat că multe evenimente pe care ar fi trebuit să se organizeze anul acesta au fost anulate din cauza COVID-19. „Ca elvețian, sunt foarte mândru că am o idee care funcționează pentru a marca ziua noastră națională și pentru a aduce o bucurie chiar și în această situație teribilă„, a adăugat Jacques Morard./opopescu/dsirbu
REUTERS – 1 august