Organizarea şi gestionarea fotografiilor clasice şi digitale

Probabil cea mai plăcută perioadă a anului este vacanța, despre care se spune, pe bună dreptate, că este „pregătită cu plăcere, desfăşurată în nesiguranţă şi amintită cu nostalgie”. Şi cum viaţa nu este făcută pentru a fi trăită într-un singur loc, călătoriile constituie, de fapt, esenţa vacanţelor. Farmecul unei călătorii depăşeşte cu mult imaginile unui album de fotografii, însă, de cele mai multe ori, acestea ne pot fi de un real ajutor pentru a ne aminti ceea ce am văzut şi pentru a vedea mereu ceea ce ne amintim. Fotografiile sunt amintirile noastre prețioase „înghețate” în timp și tocmai de aceea, pur și simplu, nu ne putem permite să le pierdem. Nimeni nu are mai mare nevoie de o vacanţă decât cel care tocmai a terminat-o, dar, lăsând gluma la o parte, se ridică o problemă destul de complicată la încheierea perioadei de odihnă, şi anume: ce facem cu sutele, poate chiar miile de fotografii adunate în timpul concediului? Poate că zâmbetele și voia bună se vor afla în prim-planul acelor imagini, dar gândul că trebuie să organizăm și să gestionăm fotografiile, probabil, nu ne va încânta. De fapt, ar putea să devină o problemă chiar din timpul fixării obiectivului, când ne dăm seama de numărul pozelor făcute și de spațiul limitat de stocare. Neajunsul stocării este că procesul se află într-o continuă schimbare şi creştere, pentru că nu ne oprim niciodată din capturat peisaje, oameni, locuri, etc. Dar, acest lucru nu trebuie să ne sperie, întrucât este o problemă comună care poate fi remediată ca orice altă neplăcere ivită în activitățile casnice. Dacă veți amâna la nesfârșit demarea acestui proiect, nu veți face altceva decât să înrăutățiți situația, care și așa nu este una dintre cele mai fericite. Procesul de organizare a imaginilor este o sarcină copleșitoare, dar crucială. Păstrarea într-un singur loc a unor imagini organizate și atent structurate vă va economisi mult timp și bătăi de cap în viitor. Prin urmare, este esențial să faceți acest lucru cât mai eficient și corect, pentru a păstra un sistem sigur, consolidat și ușor accesibil.

Organizarea și gestionarea fotografiilor clasice

Chiar dacă era digitală ne inundă practic cu dispozitive din ce în ce mai performante, parcurgerea unui album de fotografii clasice ne oferă aceeași stare de nostalgie și plăcere ca și răsfoirea unei cărți. Așadar, mulți dintre noi vor prefera să se întoarcă din când în când la varianta tradițională, pe hârtie, a acestor dovezi clare ale existenței noastre.

* Adunați fotografiile împrăştiate prin casă și albumele foto într-un singur loc. Dacă păţiţi ca multe alte persoane și împrăștiați unele poze prin casă, în dulapuri, sertare, noptiere, genţi de voiaj sau cine ştie pe unde, este necesar să le adunaţi ACUM. Cu siguranţă veţi găsi printre ele unele imagini cu care să completaţi albumele deja existente. Nu le înghesuiţi pe toate, însă, în albume, o să vedeţi că aveţi ce face cu ele.

* Sortaţi fotografiile împrăştiate pe categorii şi păstraţi-le în cutii. După ce ați adunat toate fotografiile într-un singur loc, puteți vedea cel mai bine cu ce „monstru” aveţi de-a face, și puteţi începe să lucraţi la proiectul din fața dvs. Dacă ați moștenit o mulțime de fotografii de la diferiţi membri ai familiei, va fi, bineînţeles, o sarcină mult mai grea de repartizare în diferite categorii.

– Cel mai bun loc pentru a păstra fotografiile „pierdute” prin casă sunt cutiile de depozitare, pentru că le puteți pune direct în caseta respectivă şi apoi le puteţi da un nume, le puteţi eticheta. Nu trebuie să vă simţiţi obligaţi să cumpăraţi cele mai frumoase albume foto, întrucât veţi fi capabili să găsiţi ceea ce căutați şi prin simpla folosire a acestor cutii. Odată ce ați văzut cantitatea de fotografii pe care trebuie să le sortaţi, nu mai trebuie decât să vă procuraţi suficiente elemente de depozitare.

– Nu vă fie teamă să cumpăraţi chiar mai multe cutii decât aveţi nevoie, pentru că le veţi putea întrebuinţa la fotografiile care vor urma. Cutiile de depozitare sunt disponibile în foarte multe magazine, într-o varietate de culori şi modele care cu siguranţă vă vor face alegerea foarte grea. Asigurați-vă, totuşi, că achiziţionaţi produse de calitate, care nu au în componenţa lor acizi și/sau lignină, astfel încât fotografiile stocate în ele să nu fie afectate.

Modalități de sortare

Cu cât aveţi mai multe fotografii, cu atât ar trebui să fie mai largă plaja de categorii, cel puţin la începutul procesului de sortare. Amintiți-vă, că puteţi oricând să le aranjaţi şi în subcategorii, în cutii mai mici şi tot etichetate, sau în albume foto. Dar, pentru această etapă inițială, vă puteţi organiza fotografiile în doar 4 mari categorii:

* Anul imortalizării (chiar dacă nu îl ştiţi cu exactitate, măcar aşa, cu aproximaţie)

* Etape din viața voastră, cum ar fi adolescenţa, căsătoria, botezul, creșterea copiilor, etc.

* Evenimente, cum ar fi concedii, sărbători, vacanțe; aici o subcategorie ar putea fi interne şi internaţionale

* Membrii ai familiei, sau grupuri de familie (de exemplu, familia soţului sau familia soţiei)

– Nu trebuie să vă limitaţi la aceste câteva categorii, fiecare dintre noi putând alege modul personal de clasificare a fotografiilor. Asigurați-vă doar că grupele alese sunt suficient de vaste pentru a permite şi subcategorisirea.

– Faceţi ordine în fotografii şi aruncaţi-le (dacă vă lasă inima), pe cele care sunt neclare, nefocalizate, nereuşite, prea întunecate sau prea luminoase, sau pe cele cu care nu sunteţi familiarizaţi (nu cunoaşteţi locuri, persoane, evenimente). Unii oameni chiar nu se pot despărţi de nicio poză, însă recomandarea era să le aruncați doar pe cele care nu vă satisfac. Dacă găsiţi duplicate, sau mai multe reprezentări ale aceluiași loc din mai multe unghiuri care, practic, sunt similare, împărţiţi-le prietenilor sau membrilor familiei, care poate nu le au.

– Pe măsură ce sortați imaginile în cutiile de depozitare faceţi tot posibilul să menţionaţi pe spatele fiecărei fotografii (sau fiecărei grămezi de fotografii), unele informaţii, cum ar fi dată, eveniment, numele persoanelor, locul, pentru o utilizare ulterioară mai uşoară (pentru dvs. sau chiar pentru generaţiile viitoare). Scrieţi doar ceea ce vă amintiţi, fiind foarte atenţi la instrumentul cu care o faceţi. De preferat ar fi un stilou special pentru hârtia foto, şi nu un banal pix, care va imprima cuvintele, în mod total nedorit, pe partea din faţă a pozei.

– Dacă aveți mai multe categorii de fotografii într-o singură cutie de depozitare sau le organizaţi în subcategorii, asigurați-vă că, pentru a despărţi și eticheta diferitele secțiuni ale cutiei, folosiţi file separatoare, astfel încât să puteți găsi mai uşor fotografiile pe care le căutați.

– După ce aţi aşezat pozele în cutii, lipiţi eticheta cu numele categoriei pe partea din faţă a cutiilor și stocaţi-le împreună undeva în casă, într-o debara, sau chiar în bibliotecă, pe rafturile de cărţi. Asigurați-vă că le păstrați într-un mediu uscat, cu climă controlată, nu în pod, subsol sau garaj, ale căror condiţii ar putea deteriora calitatea imaginii.

* Faceţi-vă timp pentru a pune pozele în albume și albume fotocarte (sau albumele în cutiile de depozitare). Aceasta este etapa care vă poate lua cel mai mult timp și, de aceea, unii oameni o găsesc distractivă, în timp ce alții se tem de ea. Puteți face acest lucru ușor, doar prin plasarea fotografiilor în ordine cronologică, de exemplu, în albumul foto, sau puteți petrece o zi întreagă pe o singură pagină dintr-un album făcându-l cel mai frumos cu putinţă. Alegerea este numai a dvs., dar fiţi realişti atunci când luaţi această decizie, pentru că s-ar putea să vă plictisiţi repede.

– Ţineţi seama de un criteriu cât de poate de grăitor: selectaţi cele mai bune fotografii şi acordați-le un loc de frunte în albume. Dacă aveţi fotografii de peste 10 – 20 de ani pe care trebuie să le parcurgeţi, de ce nu începeţi cu organizarea lor în albume simple şi apoi cu alegerea celor mai bune dintre cele mai bune, pentru a face un album special? Un album simplu complet este mai bun decât un album fantastic incomplet (sau chiar neînceput).

– Atunci când achiziționaţi albume foto păstraţi aceste aspecte în minte: asigurați-vă că nu sunt realizate cu hârtie de acizi și lignină, conțin numai plastic non-PVC, nu au foi care se magnetizează sau sunt lipicioase, dar au foi care pot „găzdui” fotografii de mai multe dimensiuni. Luați în considerare, de asemenea, albumele în care puteți insera foi noi, deoarece dacă doriţi să adăugaţi ulterior mai multe fotografii de la un eveniment, aceasta este cea mai uşoară modalitate fără să necesite rearanjarea tuturor celorlalte fotografii din album. Şi rețineți că, sub nicio formă, pozele nu trebuie lipite în albume, deoarece poate veţi dori ca ulterior să faceţi o copie a imaginii respective. De aceea, cele mai bune albume foto sunt cele în care pozele sunt introduse, fie în pătrate special concepute şi tăiate la colţuri, fie în buzunăraşe, care nu le distrug, nu le provoacă îngălbenire sau daune și vă permit să le scoateţi oricând de la locul lor.

* Ţineţi seama că există posibilitatea digitalizării tuturor sau, măcar a unei părţi, din fotografiile clasice (opțional). Un pas opțional în acest proces este de a planifica, acolo unde este cazul, digitalizarea unora dintre fotografiile pe suport hârtie, în special a celor mai “în vârstă”. Mergând pe această variantă puteţi salva multe din fotografiile mai şterse sau neclare, fiind o modalitate foarte bună de a le stoca şi a le proteja de daune ulterioare. Cu toate acestea, procesul de digitalizare în sine poate fi unul destul de costisitor, întrucât va trebui să apelaţi la o firmă de specialitate. Adunaţi grămada de fotografii pe care doriţi să le treceţi prin acest proces şi interesaţi-vă la o companie cam cât v-ar costa, iar dacă bugetul nu vă permite, amânaţi pentru o dată viitoare. Era doar o sugestie!

* Adăugaţi rame foto în casă: clasice şi/sau digitale. Când ne gândim la modul de organizare al fotografiilor, primul lucru care ne vine în minte este spaţiul redus de care dispunem. Am dori, dacă s-ar putea, să le afişăm pe toate, pe rafturile bibliotecii, pe pereţi, pe dulapuri, comode, noptiere, încadrate în cele mai plăcute şi mai potrivite rame, doar că numărul imaginilor nu este, şi nu poate fi niciodată, direct proporţional cu spaţiul unei locuinţe. Dacă le îngrămădiţi pe un singur perete, acesta va arăta prea aglomerat, dacă le alegeţi doar pe cele mai recente, le defavorizaţi pe cele mai vechi, şi tot aşa. Şi totuşi, fotografiile sunt parte din noi şi nu ar trebui să renunţăm la expunerea lor, fără a exagera, însă.

– Alternaţi ramele digitale cu cele clasice şi veţi obţine un amestec cel puţin interesant, mai ales, că ramele digitale „rotesc” fotografiile din colecţiile dvs. după bunul plac. Este o modalitate foarte bună de a prezenta o mulțime de fotografii recente sau mai vechi, într-un spațiu mai restrâns.

– Mai există o modalitate de etalare a fotografiilor de care puteți ține seama. Aceea de a le salva sau imprima pe diferite obiecte, cum ar fi calendare, perne, gadget-uri sau căni. Pe cele polaroid puteţi aplica chiar nişte magneţi şi le puteţi lipi pe frigider. Puteți face un colaj în formă de inimă, o secţiune a unui tapet de perete sau le puteţi alinia într-un cadru mai larg. O altă opțiune excelentă este de a le transforma în cărţi poştale, în cărţi de vizită sau chiar în felicitări, pe care le puteţi folosi pentru a trimite familiei gânduri bune din vacanţă sau pentru a le împărţi prietenilor de sărbători.

Organizarea și gestionarea fotografiilor digitale

În mai 1991, compania Kodak a scos pe piață DCS (Digital Camera System) 100, primul aparat de fotografiat digital reflex disponibil în comerț, prezentat publicului cu un an mai devreme, în cadrul târgului de profil Photokina. Prețul său ridicat indica o utilizare numai în fotojurnalism și aplicații profesionale, dar încetul cu încetul ramura digitală a fotografiei a devenit disponibilă şi pentru consumatorii „de rând”. În decurs de 10 ani, aparatele de fotografiat digitale au devenit articole de consum uzuale. La ora actuală, răspândirea lor pe glob a depășit de mult predecesorul lor tradițional, deoarece prețul componentelor electronice scade permanent, iar, simultan, se îmbunătățește și calitatea imaginilor digitale. Totuși, și fotografia tradițională va continua să existe, atât timp cât artiști fotografi talentați și unii amatori vor dori să profite de multiplele ei posibilități. Indiferent că se află pe suport digital sau tradiţional, fotografiile trebuie clasificate, repartizate şi împărţite sistematic. Fotografia digitală pare o soluție atât de elegantă la vechea problemă a acelor cutii pline de poze pe care le vedeam în dulapurile bunicilor noștri. Nemiloasa realitate este că am înlocuit acele grămezi de fotografii imprimate cu foldere răspândite pe desktop-ul computerului, stocări în cloud și hard disk-uri externe excesiv încărcate cu fel de fel de instantanee.

* Setați camera foto la data și ora corecte. Acest prim pas simplu va eticheta permanent fiecare fotografie cu data corectă, permițându-vă să căutați și să sortaţi în ordine cronologică toate imaginile. Ca şi în cazul celor clasice, trebuie să luptaţi foarte intens cu dorinţa de păstra absolut tot. Eliminaţi din camera foto toate vechiturile, pozele “prăfuite”, demodate sau ieşite din uz, fără a sta prea mult pe gânduri. Acest lucru nu numai că vă va face să vă simţiţi mai bine cu privire la numărul masiv de fotografii digitale pe care le-aţi acumulat, dar vă va determina să deveniţi un fotograf mai bun, datorită cultivării capacităţii de a șterge și de a edita. Goliţi în mod obișnuit cardul SD. Prin mutarea ocazională, cel puţin o dată pe lună, a fotografiilor de pe cardul de memorie al aparatului de fotografiat, veți asigura întotdeauna suficient spaţiu pentru ocaziile neprevăzute când vedeţi o secvenţă pe care doriţi să o imortalizaţi.

* Creați foldere şi subfoldere. Puneţi toate imaginile în același folder, cum ar fi „Pictures”, folderul PC-ului, dar folosiţi şi un sistem de sub-foldering. În cazul folderului „Pictures”, organizaţi fotografiile în sub-dosare care vă vor ajuta pe termen lung.

– O metodă comună este de subfoldere pe ani, în cadrul anilor, pe luni, în cadrul lunilor, pe diferite subiecte și evenimente, şi tot aşa. Asigurați-vă că fotografiile sunt stocate în cel puțin două locuri, cum ar fi PC-ul propriu și o unitate externă, un hard-disk extern dedicat. Pentru un plus de siguranță, stocaţi, de asemenea, fotografiile pe un site foto de renume în mediul online, cum ar fi Shutterfly sau Flickr, sau un serviciu de backup online, cum ar fi Dropbox sau Carbonite.

* Evaluaţi cele mai bune poze ataşându-le steluţe sau adăugându-le la Favorite. De fiecare dată când importați fotografii de pe camera digitală, determinaţi-le valoarea prin adăugarea de steluţe-rating celor mai bune fotografii din fiecare lot.

– Instalaţi un software de management pentru utilizarea, etichetarea şi găsirea rapidă a imaginilor. Excelentele tipuri de software pentru organizarea imaginilor sunt descărcabile gratuit, cum ar fi Google Picasa, Microsoft Windows Live Photo Gallery sau Apple iPhoto, care vine pre-instalat pe Mac-uri. Acestea vă ajută să navigați cu uşurinţă prin colecția voastră de poze. Puteți perfecționa în continuare metodele de căutare prin „etichetare” sau cuvinte-cheie.

– Pe baza steluţelor-rating puteţi realiza anual sau periodic cărţi foto electronice cu cele mai bune fotografii digitale, alegând un serviciu, cum ar fi Blurb, Shutterfly sau Snapfish, care vă permit, de asemenea să le şi imprimaţi ulterior. Unele dintre primele programe software de gestionare care includ importul, revizuirea, precum și capacităţile de editare profesionale au fost Lightroom şi Aperture.

* Stocați fotografiile cu ajutorul celor mai noi sisteme și/sau servicii. Indiferent de ceea ce se va întâmpla în domeniul fotografiei digitale în anii următori, cartea foto imprimată va fi oricând la dispoziţia oricui. La fel ca spălatul pe dinţi sau pe mâini, fotografiile necesită şi ele o întreținere pe bază de obiceiuri. Noțiunea de bază în obiceiul gestionării imaginilor digitale înseamnă a avea acces la ele şi în următorii ani.

– Recunoașterea facială este o tehnologie revoluţionară inclusă gratuit în unele tipuri de software pentru gestionarea imaginii. Acestea utilizează inteligența avansată pentru a găsi diferite persoane în fotografii, lucru care vă va economisi extrem de mult timp. Nu mai este nevoie să etichetaţi manual fiecare persoană în toate fotografiile și să le căutaţi apoi în arhivă, toţi aceşti paşi fiind posibili acum într-o clipă.

– Puteţi realiza un slideshow cu fotografii, transformând totul într-un film. Este o modalitate foarte bună de a păstra fotografiile digitale, fără a investi bani. Pentru început vizitaţi site-uri precum Animoto, Slidely sau iMovie, dacă sunteți utilizator Apple.

– Serviciile de stocare în cloud, care vă permit să păstraţi pe internet documente, poze, muzică sau chiar filme, se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare în ţara noastră. Nevoia unui serviciu de stocare online a datelor este generată în special de posibilitatea de a putea accesa rapid un anumit fişier indiferent de calculatorul, laptop-ul, smartphone-ul sau tableta de pe care vă conectaţi, prin intermediul unui browser sau a unei aplicaţii mobile. Principalele servicii la care puteţi apela în cazul în care vreţi să vă păstraţi datele în siguranţă pe internet, să le accesaţi de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet şi să puteți realiza un share cu uşurinţă sunt Dropbox, Google Drive, Digi Storage (cel mai nou serviciu de stocare a datelor lansat pe piaţa românească este Digi Storage, furnizat de operatorul RCS-RDS şi disponibil numai clienţilor de internet fix ai companiei), OneDrive (cunoscut anterior sub numele SkyDrive), ADrive şi Box. De asemenea, operatorii de telecomunicaţii (Vodafone, Telekom, Orange) oferă servicii de stocare a datelor în cloud. Atenţie, nici stocarea online nu este cea mai sigură metodă de rezervă, întrucât serverele companiei se pot prăbuși și puteţi pierde toate pozele. O modalitate mai de încredere ar fi să le inscripţionaţi pe CD-uri dau DVD-uri, pe care apoi să le etichetaţi şi să le păstraţi într-o cutie ignifugă.

  • Apple Photos – ideal pentru partajare rapidă – Aplicaţia Apple Photos, care vine la pachet cu iPhone-ul achiziționat, vă permite să împărtășiți fotografiile dintr-un album cu cei dragi în mai puţin de 2,5 secunde. Tot ce trebuie să faceți este să selectaț albumul foto, apoi să apăsați butonul de iCloud Photo Sharing din colţul stâng al ecranului, iar apoi să selectați din agenda telefonului persoanele cărora doriți să le trimiteți fotografiile respective.
  • Lifecake – perfect pentru organizarea fotografiilor – Lifecake oferă posibilitatea de a organiza fotografiile şi clipurile video în dosare diferite, ba chiar să le puneți o melodie pe post de coloană sonoră. De asemenea, puteți crea slideshow-uri cu fotografiile din album şi puteți oferi acces prietenilor la albumele dvs.
  • Moments – aplicaţia care permite crearea unui album comun – Ați fost în vacanţă cu mai mulţi prieteni? Folosiţi această aplicaţie pentru a crea un album foto comun, astfel încât să puteţi încărca absolut toate pozele acolo. Astfel, vă asigurați că toți cei părtași au acces la pozele respective.

Cum să realizați cele mai frumoase fotografii

* Lumina este aliatul cel mai de preț al fotografului. Orice poză arată mult mai bine dacă este luminoasă, iar acest lucru se traduce printr-o fotografie făcută în lumina favorabilă. Evident, sfatul principal este să captăm imaginile afară, la lumină naturală. Dacă vreți să surprindeți cadre unice, intervalele cele mai indicate sunt dimineața sau după-amiaza, spre apus. Cât despre oamenii care apar în poze, trebuie să fie cu privirea spre soare sau spre lumină. Sfatul este valabil și pentru pozele de interior, unde cei care sunt în cadru este de dorit să stea cât mai aproape de o fereastră, cu ochii spre lumină sau spre geam.

* Acordați atenție încadrării, fundalului și regulii treimilor. Probabil cea mai cunoscută regulă de compoziție în fotografie este regula treimilor. Aceasta împarte cadrul fotografic în 9 pătrate, cu ajutorul a 4 linii imaginare: 2 orizontale și 2 verticale. Astfel, veți obține „liniile de forță”, iar intersecțiile acestora vor indica punctele forte ale imaginii, cele în care ar fi bine să plasăm subiectul pentru o imagine echilibrată. S-a demonstrat că plasarea subiectului pe unul dintre aceste puncte atrage cel mai mult privirea, creând impresia de dinamism. Tot regula treimilor ne ajută să evidențiem acea parte a imaginii care ne interesează cel mai mult, plasând linia orizontului pe una dintre liniile de forță. Avem un cer spectaculos cu nori albi și pufoși sau un apus dramatic? Le vom acorda cele două treimi superioare din cadru. Dimpotrivă, avem un cer posomorât, dar o minunăție de pajiște cu flori în fața noastră? Vom plasa pajiștea pe două treimi, izolând cerul care nu prezintă interes în acest caz. Pe de altă parte, fotografii recomandă ca atunci când fotografia trebuie să fie una oficială, nepermiţându-ne atâta libertate, subiectul să fie încadrat în căsuţa din mijloc. Nu de puține ori s-au văzut fotografii cu un fundal sau un decor sub așteptări. Pentru a nu exista în fundal detalii deranjante sau chiar ilare, care să distragă atenția, este indicat ca pozele să nu fie făcute în mulțime, iar decorul să fie unul cât mai simplu, veritabil și curat, fără a fi totuși, rudimentar. Dacă există detalii nereușite ce apar în cadru, ar fi de dorit să încercăm obținerea unui fundal șters, blurat.

* Formatul pozei trebuie ales în funcție de ceea ce vrem să surprindem. Formatul de fotografie orizontal/ landscape este cel mai folosit, dar nu este singurul. Există subiecte și cadre care cer mai degrabă o poză verticală/portrait. Aparatura a avansat atât de mult, încât și fotografiile făcute cu smartphone-ul pot surprinde momente unice. Nu este nevoie să investiți în aparate profesionale, scumpe, în obiective și dispozitive sofisticate, atâta vreme cât cunoașteți regulile de bază ale fotografiei.

* Folosiți zoom-ul pentru pozele făcute la mică distanță și evitați folosirea blițului. Este important să ne aflăm cât mai aproape de subiect, de cei care urmează să apară în poze, dar pentru a evita deformarea, este de preferat să folosim zoom-ul, cam 25-30%, mai ales în cazul fotografierii oamenilor. În ceea ce privește copiii, pozele trebuie făcute de la înălțimea lor, pentru un efect cât mai natural și pentru a surprinde scene din viața reală cu acuratețe sporită. Blițul, mai ales pentru fotografii amatori, nu face decât să surprindă fix subiectul, desprins din cadru. Cu alte cuvinte, blițul mai mult strică fotografiile, nu surprinde atmosfera, așa cum ar fi surprinsă în lumina potrivită, iar efectul nu este nici pe departe al unei poze reușite.

* Portretele reușite nu înseamnă să ne uităm fix în cameră…, ci mai degrabă să surprindem momente și să transmitem emoții. Subiectul din poză poate privi în cu totul altă parte în timp ce fotograful surprinde instantaneele. Și în acest caz, foarte importantă este direcția luminii. Într-o zi cu soare, persoana care va apărea în fotografie trebuie să fie poziționată astfel încât lumina să-i vină pe față din lateral.

* Evitați să vă fotografiați singuri cu un peisaj. Sunt clasicele poze în care parcă nu se transmite niciun mesaj, nicio emoție, nicio idee…doar o persoană la mare, la munte, în fața Turnului Eiffel sau pe malul unui lac. Încercați să transmiteți câte ceva prin fiecare imagine, scoțând în evidență peisajul, o grimasă care să exprime o anumită stare sufletească, un moment aparte, o reacție, un instantaneu sau o întâmplare inedită.

* Faceți ordine în fotografii și evitați să le „tăiați”. Pentru a evita neplăcerile de mai târziu, faceți ordine în fotografiile făcute peste zi, păstrându-le pe cele cu cadre/momente deosebite și speciale. Dacă aveți mai multe poze cu același cadru, păstrați-o pe cea care redă cel mai fidel starea în care vă aflați în momentul fotografierii, pe cea mai luminoasă sau cea mai reușită, pentru a nu aduna sute de imagini, multe făcute în rafală. În plus, este important să vă setați mărimea pozelor pentru ceea ce vă interesează, împiedicând astfel încărcarea inutilă a memoriei telefonului cu fotografii foarte mari. Evitați să tăiați anumite părți ale pozei, având grijă să nu „ciopârțiți” corpul vreunei persoane. Putem tăia anumite porțiuni, dar o regulă nescrisă spune să nu tăiem de la încheieturi (coate, genunchi), pentru că se creează un efect vizual cel puțin ciudat. De asemenea, sunt de evitat situațiile în care tăiem poze fix de la degete, sau chiar de la mijlocul feței. Putem tăia, în schimb de la gât, bust, corp în sus, fără a părea atât de șocant.

Autor: Alina Andrei, RADOR

https://photographylife.com/how-to-organize-pictures

https://phlearn.com/magazine/keeping-digital-photos-stored-organized/

https://www.organizepictures.com/2006/08/organize-pictures

https://www.houzz.com/magazine/how-to-organize-your-digital-photos-stsetivw-vs~77456030

https://www.houzz.com/magazine/you-can-do-it-6-steps-to-organizing-your-loose-photos-stsetivw-vs~79541351