Preşedintele Donald Trump a anunţat că intenţionează să interzică aplicaţia video chinezească Tik Tok în SUA. Oficialităţi americani din domeniul securităţii şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu siguranţă datelor personale ale utilizatorilor acestei aplicaţii. Adresându-se jurnaliştilor la bordul Air Force One, dl Trump a sugerat că interdicţia este iminentă, afirmând că ar putea semna un ordin executiv în acest sens încă de sâmbătă. Tik Tok, folosită de sute de milioane de oameni din toată lumea, este proprietatea uneia dintre cele mai mari companii chineze de tehnologie, ByteDance. Compania a negat învinuirile conform cărora ar oferi datele utilizatorilor Guvernului de la Beijing. Tik Tok a fost deja interzisă în India, ale cărei autorităţi, precum cele de la Washington, sunt implicate într-o serie de dispute cu China. Microsoft ar fi purtat negocieri pentru a cumpăra aplicaţia, însă dl Trump a declarat ferm că oricărei companii americane i se va interzice să o achiziţioneze./opopescu/dsirbu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 august