Săptămână aceasta vor ajunge în România peste 6 mii de flacoane de Remdesivir, tratament care a fost folosit şi în epidemia de Ebola şi care a dat rezultate până acum în cazul pacienţilor cu COVID-19 aflaţi în stare gravă. Vor fi astfel tratate 1.200 de persoane bolnave. Ţara noastră va beneficia de 25 de mii de flacoane, în urma contractului finanţat şi semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare. Acestea vor sosi în mai multe tranşe, în următoarele 3 luni. Redactorul RRA, Adriana Turea, aminteşte că Remdesivir a fost primul medicament autorizat în Uniunea Europeană pentru a-i trata pe cei confirmaţi cu noul coronavirus. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 august)/eendrefy/denisse