Romfilatelia continuă seria tematicilor dedicate Florei, prin emisiunea de mărci poștale Orhidee, care va intra în circulație joi, 6 august 2020. Forme grațioase și culori superbe, prezențe exotice, la asta ne duce gândul atunci când auzim de orhidee. Speciile prezentate în această emisiune filatelică se găsesc pe teritoriul României.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei este ilustrată Neotinea ustulata var. aestivalis (Kümpel) Tali, M.F. Fay & R.M. Bateman – denumită popular Poroinic.
Numele generic, Neotinea, se regăsește în cuvântul grecesc antic néos (nou) și cuvântul tinea, provenit de la numele botanistului Vincenzo Tineo (1791-1856), numele vernacular fiind Orhideea Nouă a lui Tineo. Epitetul specific, ustulata, își are originile în cuvântul vechi latin ustulāta (ars, carbonizat), literalmente însemnând ars, aceasta fiind o referire la culoarea vârfului inflorescenței care variază de la roșu-închis până la brun-închis, părând ars, înnegrit de fum, de unde și numele sale vernaculare, Orhideea Arsă sau Orhideea cu Vârful Ars. Epitetul infraspecific (epitetul varietății), aestivalis, provine de la cuvântul latin aestīvālis (vară), însemnând de vară sau legat de vară, o referire la perioada de înflorire târzie, în jurul lunilor iulie-august. Această varietate iese în evidență și prin înălțimea sa, de până la 30-80 cm și inflorescența bogată și laxă ce poate conține până la 140 de flori. Florile au un puternic parfum asemănător cu mierea sau cu vanilia. Preferă pajiștile umede, pășunile, marginile de pădure, crescând pe soluri sărace în elemente nutritive, umede sau uscate, până la 1.800 m altitudine. Se crede că perioada de viață subterană a orhideei Neotinea ustulata poate fi de 10-15 ani, înainte să apară prima tulpină supraterană.
Cephalanthera rubra (L.) Rich., denumită popular Căpșunică, este reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei.
Numele generic, Cephalanthera, este un termen compus cu originea în cuvintele grecești vechi kephalé (cap) și anthēr (ós) (floare), care înseamnă cu antere în formă de cap, o referire la capul anterei de formă globulară. Epitetul specific, rubra, își are originea în cuvântul latin rubrā (roșu), care înseamnă colorat în roșu strălucitor. Această culoare se referă la florile roșii-purpurii ale acestei specii, de unde și numele populare, Helleborina Roșie sau Helleborina Regală. Cephalanthera rubra înflorește în iunie-iulie și crește în zone umbroase, în păduri de foioase sau mixte, pe soluri calcaroase și nu numai, până la altitudinea de 1.700 m. Este o plantă înaltă și zveltă, care poate ajunge până la 50-60 cm, cu inflorescențe mari cu flori purpurii. Florile au parfum de miere sau vanilie.
Ea crește de obicei în vecinătatea florilor purpurii-albastre ale speciilor Campanula, cunoscute sub numele de Clopoței albaștri, cărora le imită forma și culoarea. Cephalanthera rubra are nevoie de aproximativ 6 luni de la germinare până la apariția primelor frunze deasupra solului. Înflorirea are loc atunci când planta are vârsta de aproximativ 10 ani.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei este reprodusă Anacamptis pyramidalis (L.) Rich., cunoscută popular cu denumirea Bujor.
Epitetul specific, pyramidalis își are originea în latina veche, în cuvântul pyramidālis (în formă de piramidă), o referire la forma piramidală a inflorescenței, de unde și numele său vernacular, Orhideea Piramidală. Acest tip de inflorescență piramidală, care poate conține 100-180 de flori minunat colorate, se găsește doar la plantele tinere, aflate la începutul perioadei de înflorire. Mai târziu, inflorescența matură devine cilindrică. Este o plantă foarte zveltă care poate atinge 25-100 cm înălțime. Înflorește în luna mai și apare pe pajiști, liziere și păduri luminoase, pe substraturi calcaroase, la o altitudine de până la 1.800 m.
Nigritella miniata (Crantz) Janch., cunoscută popular cu denumirea Sângele voinicului este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei.
Numele generic, Nigritella, provine din cuvântul latin vechi nigri (negru, întunecat) și – ella (sufix diminutiv: mic), care înseamnă cele mici și întunecate sau cele mici și negre, o aluzie sugestivă la culoarea inflorescențelor conice și mici cu culori care variază de la roșu închis, în unele cazuri aproape negru, caracteristice genului Nigritella. Datorită remarcabilului lor parfum de vanilie, ele sunt cunoscute și ca Orhideele de Vanilie Europene, sau, pur și simplu, Orhideele de Vanilie. Epitetul specific, miniata, provine din cuvântul latin miniāta (vermilion sau purpuriu, roșu-aprins, roșu-sânge), însemnând cel roșu sau roșu-sângeriu, referitor la culoarea roșu-luminos a inflorescenței, de unde și numele său vernacular Orhideea Roșie de Vanilie. Este o plantă mică, delicată, de aproximativ 10-15 cm. Crește în locurile însorite, împrăștiat pe pajiștile alpine. Înflorește la începutul lunii iunie.
Pe setul de două plicuri „prima zi” sunt reprezentate specia Himantoglossum calcaratum subsp. jankae (Somlyay, Kreutz & Óvári) R.M. Bateman, Molnar & Sramkó – cunoscută popular ca Ouăle popii și specia Anacamptis papilionacea (L.) R.M. Bateman,Pridgeon & M.W. Chase – denumită popular Gemănariță.
Romfilatelia mulțumește doamnei Nora de Angelli și Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” a Universității din București pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Emisiunea de mărci poștale Orhidee va fi disponibilă începând de joi, 6 august 2020, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de cele 2 plicuri „prima zi”, în coală de 24 timbre și minicoală de 5 timbre + 1 vinietă.
RADOR – 5 august