În cursul anului 1942, submarinul Delfinul a fost trimis de mai multe ori să atace căile de comunicații sovietice în bazinul estic al Mării Negre, în apropierea coastei nord-caucaziene. De asemenea, comandantul putea să execute un bombardament al coastei în ultima zi de misiune. Depistat de câteva ori de marina sovietică, Delfinul a fost atacat cu grenade antisubmarin. Avariile suferite de submarin au fost destul de mari, astfel încât în noiembrie 1942 s-a hotărât ca Delfinul să fie scos din serviciu activ și dus la Galați pentru reparații capitale. Maistrul principal Petru Zamfir – timonier a luat parte la ultimile misiuni de luptă ale submarinului Delfinul :
“În timpul luptelor pentru cucerirea orașului Sevastopol, submarinul Delfinul a avut misiunea de a ataca orice navă de suprafață inamică. În acelați timp, trebuia să culeagă informații. Am intratat în zona Sevastopol. Prin periscop am văzut lupte dârze pe uscat, focuri de artilerie foarte puternice. La ora 3.00, în timp ce încărcam la suprafață acumulatorii, am fost descoperiți de un avion sovietic care, probabil, a dat alarma. După o oră, ne-am pomenit cu nave sovietice deasupra noastră. În același timp, avionul sovietic a lansat câteva bombe. Submarinul Delfinul avea la pupă un tanc de ulei de rezervă. Și o schijă de la bomba lansată de avion a lovit acest tanc și a făcut o fisură. Noi am intrat imediat în imersiune. Vedete sovietice au venit deasupra noastră. După afirmațiile celor de la stația de radio-ascultare erau vedete torpiloare, deoarece turația elicelor era foarte puternică. Ele au avut puctul dat de aviație și au început bombardamentul. Sovieticii au lansat 560 grenade antisubmarin și bombe. Una din grenade a explodat aproape de submarin, încât s-a stins lumina la bord. Asta a creat o puternică panică în rândul echipajului. Ca să scăpăm de acest atac, comandantul submarinului, comandorul Costăchescu, a ordonat coborârea la 80 m adâncime. La 80 m s-a oprit toată aparatura. Nu se mai mișca nimic, nu mai funcționa nimic. Submarinul plutea ca un pește. Sovieticii au continuat să arunce grenade antisubmarin. Ne-au bombardat toata ziua. La ora 21.30, stația radio a anunțat încetarea atacului și îndepărtarea navelor sovietce. Atunci comandantul a ordonat să ieșim la cota periscopică, adica la vreo 13 m adâncime, și cu periscopul de observație să vedem ce se întâmplă la suprafață. Marea era foarte agitată, deci a fost foarte greu să observăm ceva, pentru că valurile acopereau periscopul. Ne-am dat seama că sovieticii ne-au atacat cu nave mici care nu au putut se reziste furtunii și care au trebuit să se retragă în port. Așa am putut scăpa. După ce am mers în imersiune o oră și jumătate că să ne asiguram că nu sunt alte nave [sovietice] în apropiere s-a ordonat ieșirea la suprafață pentru încărcarea bateriilor. Prima tentativă de ieșire a eșuat din cauza valurilor mari. Mai aveam o singură șansă. Cu foarte mare greutate am reușit să ieșim la suprafață. După circa 10 – 15 minute am fost înconjurați de o baltă de ulei. Era dovada că vedetele sovietice s-au ținut după noi datorită acelei dâre de ulei care ieșea din tanc. Atunci comandantul submarinului a ordonat ofițerului mecanic să vadă ce cantitate de ulei s-a scurs, să nu se golească de tot. Am luat toate cârpele…. Am rupt niște pantaloni vechi… niște salopete vechi…și le-am aruncat în mare. Dimineața vedetele sovietice au venit în aceea zonă și văzând acele obiecte plutind pe mare au ajuns la concluzia că submarinul a fot scufundat. Și imediat Radio Moscova a anunțat că un submarin român a fost scufundat. Nu știau că aveam un singur submarin. În timpul ăsta s-a stricat și stația de radio-emisie. Recepționam semnalele, dar nu puteam să transmitem. Misiunile submarinelor sunt limitate în timp și misiunea noastră se terminase. Noi nu puteam comunica cu țara. Și, ca să ieșim în siguranță din aceea zonă, a trebuit să facem un ocol. Din Crimeea am coborât la adăpost pe coasta Anatoliei. Așa încât față de graficul pe care îl aveam am întârziat vreo opt zile, timp în care cei de la conducerea marinei au ajuns la concluzia că, într-adevăr, submarinul Delfinul s-a scufundat. Ne-au chemat familiile și le-au anunțat că submarinul Delfinul a dispărut. După opt zile, la capătul barajului de mine, unde era o canonieră care făcea paza culoarului de acces în portul Constanța, noi am iesit la suprafață și am dat semnalul de recunoaștere. Ne-au recunoscut și au anunțat comandamentul: “Delfinul s-a întors acasă!” Ne-au făcut una dintre cele mai frumoase primiri“.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2001]
