Este halucinant ca premierul să-i amenințe pe copii și pe pensionari cu sistarea plăţilor (Marcel Ciolacu)

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, scrie într-o postare online că majorarea pensiilor, ca și dublarea alocațiilor sunt prevăzute de legi votate de Parlament și promulgate de președinte. În opinia sa, dacă guvernanții ar fi gestionat corect banii publici şi ar fi ajutat cu adevărat mediul de afaceri, în buget ar exista astăzi sumele necesare pentru majorarea pensiilor și dublarea alocațiilor. Marcel Ciolacu mai susține că într-o țară în care ministrul finanțelor vorbește despre o explozie economică este halucinant ca premierul să-i amenințe pe copii cu sisterea plății alocațiilor, pe pensionari cu sistarea plății pensiilor și pe medici şi profesori cu sistarea plății salariilor. El a adăugat că pensionarii au muncit și au contribuit la pensiile pe care le primesc astăzi./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 august