Bilanţ COVID-19 în România

Autorităţile au anunţat ieri alte 1.145 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, bilanțul ajungând la 61.768. Dintre cazurile nou confirmate, 201 au fost raportate în municipiul București. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat și 41 de decese, numărul total fiind de 2.700. La terapie intensivă sunt internați în prezent 458 de pacienți. Cinci focare sunt active în județul Vâlcea în centre ale Direcției Județene de Asistență Socială. Prefectura din acest județ informează că zilele trecute a fost făcută și o anchetă epidemiologică pentru doi angajați contaminați cu noul coronavirus din cadrul unei instituții de cultură. Autoritățile mai anunță că satul Greci din județul Olt se află de ieri în carantină, pentru o perioadă de 14 zile, după ce un focar de coronavirus a fost depistat la Spitalul de Psihiatrie din localitate. Mai mult, există risc comunitar de transmitere a virusului – potrivit Direcției de Sănătate Publică Olt./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august