Fermierii din România, obligaţi să încheie contracte cu servicii private care să stingă incendiile izbucnite în exploatațiile agricole

Servicii private de pompieri sau contracte cu servicii private care să stingă incendiile izbucnite în exploatațiile agricole – acestea sunt câteva din noile obligații pe care fermierii din România trebuie să le aplice, după 21 august. Este vorba de un nou ordin al ministrului agriculturii, care îi nemulțumește însă pe fermierii din sectorul vegetal. Aceștia spun că vor fi obligați la cheltuieli în plus pe care nu le pot susține, în condițiile în care și așa profitul lor este foarte mic sau inexistent. Care este situația în Mehedinți, ne spune acum corespondentul nostru Mihai Bădescu.

Reporter: Noile prevederi ale ordinului care reglementează obligațiile fermierilor, în privința prevenirii și stingerii incendiilor, sunt contestate de cei care lucrează în agricultură. Cei mai vocali sunt fermierii din sectorul vegetal care spun că situația economică, și așa precară, abia le permite să angajeze personal cu care se efectueze lucrările agricole. Obligația de a angaja specialiști în prevenirea și stingerea incendiilor va fi o povară în plus, spun fermierii. Cel mai mult îi nemulțumește măsura care îi obligă să își facă servicii de pompieri sau să contracteze servicii private sau voluntare care să participe la stingerea incendiilor. Cerința le va aduce cheltuieli suplimentare imposibil de susținut, în condițiile în care, în perioadele foarte secetoase, cultivatorii spun că abia reușesc să scoată ceea ce au investit. În plus, în cele mai multe județe ale țării, nici nu există servicii private de pompieri./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august