PORTRET: Actorul Antonio Banderas împlineşte 60 de ani

Luni, 10 august, actorul, producătorul, regizorul, dansatorul şi cântăreţul spaniol Antonio Banderas împlineşte 60 de ani.


de Razvan Moceanu

José Antonio Domínguez Banderas s-a născut la 10 august 1960, la Málaga, în Spania, fiind fiul Anei Banderas, profesoară, și al lui José Domínguez, polițist în Garda Civilă spaniolă.

În copilărie şi-a dorit să devină fotbalist profesionist, însă visul său se va spulbera, la vârsta de 14 ani, după o fractură la picior.

A urmat, apoi, cursurile Şcolii de Artă Dramatică din oraşul natal, debutând în cariera de actor, la vârsta de 19 ani, într-un teatru local.

În anul 1981, s-a mutat în Madrid unde este angajat în celebra companie a Teatrului Naţional al Spaniei, unde va activa până în anul 1986.

În anul 1982, a debutat în film, în pelicula „Labirintul pasiunilor”, în care regizorul Pedro Almodovar i-a oferit rolul unui homosexual.

Colaborarea îndelungată cu regizorul spaniol va fi îndelungată, materializându-se în producţii precum „Matador” (1986), „La ley del deseo” (1987), „Mujeres al borde de un ataque de nervios” (1988), „Átame!” (1989).

Banderas avea să câştige celebritatea după rolul Ricky din filmul „Átame!” („Tie Me Up! Tie Me Down!”), ecourile favorabile ajungând până în Statele Unite.

(Photo by FRANCOIS GUILLOT / AFP)

Poate tocmai de aceea, Banderas se va muta peste Ocean, unde va fi distribuit în filme precum „The Mambo Kings (1992) – în care a jucat alături de Armand Assante – , în rolul secundar din pelicula câștigătoare de premiu Oscar, „Philadelphia” (1993) – în care a apărut alături de Tom Hanks – şi, mai ales, în rolul principal al peliculei „Desperado” (1995), regizată de Robert Rodriguez.

Colaborarea sa cu Robert Rodriguez se va materializa şi în alte producţii, precum trilogia „Spy Kids” și ultimul film din trilogia „Mariachi” (în care joacă alături de Johnny Depp), „Once Upon A Time In Mexico”.

În anul 1994 Banderas s-a separat de prima soţie, Ana Leza, și, după divorţ, la 14 mai 1996, s-a căsătorit cu actrița americană Melanie Griffith, ceremonia privată restrânsă având loc în Londra. Cei doi au dat viaţă unei fete, Stella Banderas.

Tot în anul 1996, Banderas a jucat alături de Madonna în „Evita”, apoi în rolul principal Zorro din „Masca lui Zorro” (1998), fiind primul actor spaniol care a întruchipat celebrul personaj.

În anul 1999, Banderas a debutat ca regizor cu producţia „Crazy in Alabama”, în care a distribuit-o şi pe soţia sa de atunci, Melanie Griffith, şi în care a apărut şi fiica sa, însă filmul nu s-a bucurat de succesul aşteptat.

În anul 2003, Banderas a revenit la musical, fiind distribuit în rolul principal din spectacolul „Nine” de pe Broadway, un rol cu care a câştigat premiile Outer Critics Circle și Drama Desk, și a fost nominalizat pentru Tony Award pentru cel mai bun actor într-un musical.

A urmat o nouă întruchipare a personajului Zorro, în „Legenda lui Zorro” (2005) şi interpretarea vocală a personajului Motanul Încălțat din ciclul „Shrek” – „Shrek 2” (2004), „Shrek the Third” (2007) şi „Shrek Forever After” (2010).

În anul 2006, Banderas a jucat rolul unui instructor de dans, în filmul „Take the Lead”, în acelaşi an actorul spaniol fiind distins cu premiul „Gabi” al L.A. Latino International Film Festival pentru întreaga carieră.

Tot în 2006, a revenit în spatele camerelor de filmat pentru „El Camino De Los Ingleses”, un film bazat pe cartea cu acelaşi nume a lui Antonio Soler, pelicula fiind distinsă cu un premiu la Berlinală.

(Photo by VALERIE MACON / AFP)

A interpretat alături de Sarah Brightman, melodia „Phantom at Opera”, iar în mai 2010, a fost numit Doctor Honoris Causa al Universităţii din Malaga, oraşul în care s-a născut.

Tot în 2010, cunoscutul actor spaniol a devenit Ambasador al Bunăvoinţei din partea Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în lupta cu sărăcia. În noul său rol, Banderas urma să acorde o atenţie deosebită atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), îndreptate spre eradicarea în jumătate a sărăciei până în 2015, prin intermediul luptei cu foametea, bolilor, analfabetismului, poluarea mediului ambiant şi a discriminării femeilor.

În 2011, a jucat în „La piel que habito” regizat de Almodovar, în „Black Gold” de Jean-Jaques Annaud şi în „Puss in Boots”, regia  Chris Miller, iar în 2013, în “Los amantes pasajeros”, regizat de acelaşi Pedro Almodovar.

În anul 2015 a divorţat de Melanie Griffith, de atunci, până în prezent fiind într-o relaţie cu mult mai tânăra Nicole Kimpel, consultant financiar de origine olandeză, de care spune că nu s-ar despărţi pentru nimic în lume.

În 2017, Antonio Banderas a jucat rolul lui Salvador Dali, în pelicula biografică „Dali”, alături de Catherine Zeta-Jones (distribuită în rolul Galei Eduard Dalì), regia Simon West.

În iulie 2017, actorul a fost premiat de Academia de film spaniolă pentru întreaga carieră şi pentru sprijinul adus cinematografiei spaniole. Actorul originar din Malaga a primit Premio Nacional de Cinematografía 2017, pentru că este ”un cineast cu o traiectorie extraordinară la nivel naţional şi internaţional, care a deschis drumul pentru mulţi actori şi actriţe spaniole”.

Tot în anul 2017, Banderas a suferit un atac de cord, un incident despre care spune că a avut un rol benefic în meseria sa, chiar dacă medicii i-au recomandat o pauză mai lungă.

După acest episod, Antonio Banderas a început să studieze moda la colegiul Central Saint Martins din Londra, apoi a lansat prima sa colecţie vestimentară dedicată bărbaţilor.

AFP Photo

În 2019, Banderas joacă rolul regizorului de film Salvador Mallo a cărui carieră e pusă în pericol, în filmul “Durere şi glorie”, interpretare magistrală pentru care a primit premiul pentru cel mai bun actor la festivalul de film de la Cannes.

În decembrie 2019, el a primit prima sa nominalizare la Oscar din carieră, pentru rolul principal din acelaşi film „Pain and Glory”, al lui Pedro Almodóvar.

În ianuarie 2020, celebrul actor spaniol a fost recompensat cu premiul Goya pentru cel mai bun actor principal pentru rolul său din aceeaşi peliculă, denumită, în versiune spaniolă, „Dolor y gloria”.

Actorul este implicat în activităţi de promovare a Spaniei peste Ocean, deţine o vinărie în Villalba de Duero, Burgos, Spania şi este deja un veteran al industriei parfumurilor, câteva din liniile de esenţe delicate fiind Diavolo, Diavolo for Women, Mediterraneo, Spirit, Spirit for Women, Antonio and Blue Seduction şi Blue Seduction for Women.